Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GALERIE FOTO: Cerşetorii au dat nas în nas cu poliţiştii, în faţa bisericilor

Publicat in Monitorul de Vrancea, miercuri 22 mai 2013 ·

Sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena a fost pentru cerşetori un bun prilej de a apela la mila semenilor. Dis de dimineaţă, ei s-au postat în faţa bisericilor din Focşani, unii cu copiii mici în braţe, pentru a impresiona şi mai mult, şi au cerut bani sau de mâncare trecătorilor şi credincioşilor care au mers la slujbe. În jurul orei 10.00, mai multe echipe, formate din poliţişti de proximitate şi reprezentanţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vrancea, i-au luat la întrebări pe cerşetori. Fiecare dintre ei a încercat să caute scuze, ca şi cum oamenii legii nu ar şti cu ce se ocupă de ani de zile.

În zilele de sărbătoare, inclusiv ieri când au fost sărbătoriţi Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, cerşetorii împânzesc bisericile, în speranţa că oamenii le vor da de pomană bani şi mâncare. Cu haine ponosite şi cu priviri de milogi, ei imploră pe oricune le iese în cale să le dea ceva.

În faţa bisericii de la Capelă, de pe Bulevardul Unirii din Focşani, Petronela, o fată de 14 ani din vestitul cartier Modruzeni, din oraşul Mărăşeşti, ţinea în mână o pungă în care avea câţiva covrigi, iar cealaltă mână o întindea spre trecători şi cei care intrau în bi-serică să se roage. Petronela nu cerea de mâncare, ci... bani. „Doamna, îmi daţi şi mie un ban”, repeta Petronela întruna.

Cei mai mulţi dintre trecători sau dintre cei care intrau în biserică, mergeau pe lângă ea fără să-şi deschidă portofelele şi să-i întindă vreun leu. Dezamăgită, Petronela insista.

În jurul orei 10.00, un echipaj de poliţie a ajuns în faţa bisericii de la Capelă. Petronela a dat să fugă, dar s-a oprit, ştiind că aşa este mai bine. Le-a spus poliţiştilor cine este, de unde este şi de ce a venit la biserică. Oamenii legii o cunosc ca pe un cal breaz. Are doar 14 ani şi de ani de zile cerşeşte. De fapt, asta fac inclusi

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump a eliminat complet România din programul Visa Waiver! Primele reacții oficiale: „Regretăm această decizie”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe şi Guvernul României au anunţat, vineri seară, că Departamentul de Securitate Naţională (DHS) al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waever, chiar dacă România a îndeplin

Departamentul de Securitate Naţională al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waiver / Ce spune comunicatul DHS / MAE: România a îndeplinit toate elementele pe care legea americană le stipulează

News.ro acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe anunţă, vineri seară, că Departamentul de Securitate Naţională (DHS) al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waver, chiar dacă România a îndeplinit toate elementele pe car

Reacția lui Florian Coldea la imaginile publicate de Elena Lasconi, care susține că generalul s-a întâlnit cu Nicușor Dan și Victor Ponta

Libertatea acum 11 ore
Fostul prim-adjunct al SRI, Florian Coldea, a reacționat la fotografiile publicate de Elena Lasconi, candidata USR la alegerile prezidențiale. Imaginile îi arată pe Coldea, Nicușor Dan și Victor Ponta ieșind separat dintr-o clădire, sugerând o posib

ANCOM avertizează! Site-uri clonate în mediul online

Ziua Constanta acum 6 ore
Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) avertizează în legătură cu prezența în spațiul autohton online a unei rețele de site-uri de tip Doppelganger. 'A fost identificată o rețea de site-uri clonate, care imi

Prințul Harry vrea să se împace cu familia regală britanică. „Tatăl meu nu vorbește cu mine”

HotNews acum 6 ore
Prinţul Harry a declarat vineri că doreşte să se împace cu restul familiei regale britanice, într-un interviu acordat BBC, în care a mărturisit că în prezent nu este în relaţii bune cu tatăl său, regele Charles al III-lea, transmite Agerpres. „Unii

Mai multe persoane au fost rănite în Germania după ce o mașină a intrat în pietoni

Ziua Constanta acum 5 ore
Mai multe persoane au fost rănite de o mașină care a intrat în pietoni în orașul Stuttgart din sudul Germaniei, a anunțat vineri poliția pe contul său de X. Potrivit tabloidului 'Bild', evenimentele au avut loc în jurul orei 17:50 (15:50 GMT) la o i

Rusia nu reprezintă o ameninţare pentru NATO, spune George Simion într-un interviu la Reuters. Care crede că e „singura ameninţare majoră”

HotNews acum 7 ore
George Simion, considerat favorit în primul tur al alegerilor prezidenţiale de duminică, a declarat într-un interviu pentru agenția Reuters că Rusia nu reprezintă o ameninţare semnificativă pentru NATO, iar singurul risc pentru flancul estic al alia

SUA trimite observatori electorali în România pentru alegerile prezidenţiale

Ziarul Financiar acum 3 ore
Statele Unite au trimis o echipă de observatori electorali în România înainte de alegerile prezidenţiale, a declarat vineri un înalt oficial american, citat de Reuters. „Vom petrece ceva timp cu guvernul (României - n.r.) discutând despre modul în c

Alegeri prezidențiale 2025: Peste 100.000 de români au votat deja în diaspora

HotNews acum 6 ore
Numărul alegătorilor români din afara țării care s-au prezentat la urne pentru turul întâi al alegerilor prezidențiale 2025 a depășit pragul de 100.000, vineri seară, în prima zi a programului de vot în diaspora. Spre comparație, la turul întâi al p

Platforma TikTok, amendată cu peste 500 de milioane de euro pentru că a trimis ilegal datele utilizatorilor din UE în China

HotNews acum 12 ore
Deși a asigurat pe parcursul anchetei de patru ani că nu a stocat datele utilizatorilor din UE pe servere din China, TikTok a admis luna trecută că o cantitate limitată de date a fost stocată în China și ștearsă de atunci, scrie Reuters. TikTok treb

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/28°
lun.

17°/26°
mar.

16°/26°
Iasi
acum

13°
sâm.

9°/27°
dum.

13°/29°
lun.

12°/18°
mar.

10°/14°
Constanta
acum

sâm.

6°/19°
dum.

12°/17°
lun.

12°/17°
mar.

13°/20°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

9°/26°
dum.

14°/23°
lun.

12°/21°
mar.

11°/17°
Timisoara
acum

10°
sâm.

9°/26°
dum.

14°/23°
lun.

13°/20°
mar.

12°/18°