Comisia Europeană a propus măsuri pentru a ajuta țările afectate de criză să utilizeze fondurile Uniunii Europene; două ţări se bucură mai mult de aceste măsuri, Slovacia şi România.
Măsurile ar ajuta aceste state membre să găsească soluții la problema șomajului în rândul tinerilor, să sprijine întreprinderile mici și mijlocii și să finanțeze proiecte majore de infrastructură. În absența măsurilor propuse, investițiile din cadrul politicii de coeziune pentru creștere ar putea fi pierdute din cauza lipsei de timp pentru cheltuirea banilor sau din cauza dificultății de a găsi cofinanțatori la nivel național și în sectorul privat în climatul economic actual. Propunerea, determinată de cererile primite din partea guvernelor naționale și din partea Consiliului European, va fi trimisă Parlamentului European și Consiliului de Miniștri al UE în vederea adoptării.
Prima măsură ar contribui la mobilizarea a aproximativ 500 de milioane de euro de investiții pentru încurajarea creșterii mai rapide în Grecia, Cipru și Portugalia. Aceasta ar majora contribuția UE de investiții în favoarea politicii de coeziune și ar permite o contribuție națională mai redusă. Acest lucru ar putea prelungi cu încă doi ani un acord privind cofinanțarea din decembrie 2011, ceea ce ar ușura și presiunea asupra bugetelor naționale fără a implica fonduri noi de la UE.
Cea de-a doua măsură propusă ar oferi României și Slovaciei mai mult timp pentru a cheltui fondurile disponibile prin intermediul politicii de coeziune. Ea ar permite o mai bună selecție și implementare a proiectelor strategice - de exemplu, pentru a stimula competitivitatea IMM-urilor și crearea de locuri de muncă pentru tineri.
„Comisia Europeană este gata să dea dovadă de solidaritate și flexibilitate față de cei afectați grav de criză, astfel încât aceștia să poată reveni pe calea creșterii economice", spune c