Tineri din opt licee romașcane și ai unui liceu băcăuan au participat, luni după-amiază, la parada costumelor de epocă și la spectacolul de teatru organizat pentru a marca Ziua Tineretului, în cadrul manifestărilor dedicate Zilelor Romanului.
Domnitori, prințese și cavaleri sau răzeși au defilat prin centrul orașului, parada încheindu-se în fața scenei ridicate în apropierea primăriei.
Au urcat pe scenă, apoi, participanții la concursul de scenete: Colegiul Național “Roman Vodă” – cu sceneta “File de cronică romașcană”, Liceul Tehnologic “Vasile Sav” – cu sceneta “Despot Vodă”, Colegiul Tehnic “Petru Poni” – cu sceneta “File de istorie”, Colegiul Tehnic “Danubiana” – cu sceneta “Făgăduință”, Colegiul Tehnic “Miron Costin” – cu sceneta “Arc peste timp – Roman I Mușat și marele ierarh Melchisedec Ștefănescu”, Liceul cu Program Sportiv – cu sceneta “Obârșia”, și Liceul Teologic Romano-Catolic “Sfântul Francisc de Assisi” – cu sceneta “Romanul în vremea lui Alexandru cel Bun”. Alături de liceenii romașcani au fost prezenți pe scenă și reprezentanți ai Colegiului “Ferdinand I” din Bacău, în calitate de invitați speciali ai elevilor de la “Roman-Vodă”. Aceștia au interpretat sceneta “Să ne amintim de strămoși”.
Din păcate, puțini au fost romașcanii care s-au oprit din drum pentru a fi spectatori și pentru a aprecia talentul și dăruirea elevilor. La finalul concursului, toți participanții au fost câștigători. Premiile au fost înmânate reprezentanților fiecărui liceu de către primarul Romanului, Laurențiu Dan Leoreanu, care i-a felicitat pe toți participanții, profesori și elevi, deopotrivă, pentru interpretare și implicare.
Tineri din opt licee romașcane și ai unui liceu băcăuan au participat, luni după-amiază, la parada costumelor de epocă și la spectacolul de teatru organizat pentru a marca Ziua Tineretului, în cadrul manifestărilor de