Corona Braşov a reuşit aseară ceea ce foarte puţină lume s-a fi aşteptat: a eliminat campioana României la handbal feminin Oltchim Râmnicu Vâlcea, în sferturile de finală ale Cupei României.
Succesul i-a luat prin surprindere până şi pe oficialii braşoveni. Corona Braşov a ajuns la sală cu bagajele gata făcute, fiind pregătită să călătorească o noapte întreagă după partida cu Oltchim.
"Eram pregătiţi să ne întoarcem la Braşov, aveam şi pachetele făcute, dar ne-am întors din drum", a spus preşedintele secţiei de handball, Sorin Târcă.
Corona Braşov a reuşit să învingă Oltchimul pentru că poarta a ţinut foarte bine în această partidă: Ana Maria Mîrcă Olariu(foto), care a ajuns la Braşov după ce a evoluat în campionatul Spaniei, a făcut un joc excelent.
"Suntem foarte fericite că am reuşit să învingem Oltchim. Sincer, ne-a luat prin surprindere şi pe noi această victorie, dar am intrat de la început cu gândul să câştigăm.
Ştiam că ne va fi foarte greu, dar s-a dovedit încă o dată că nimic nu este imposibil în sport", a declarat pentru Prosport, portarul Ana Maria Mîrcă Olariu.
Interesant este faptul că goalkeeper-ul Coronei, a ajuns la Oradea chiar în ziua meciului, după ce s-a întors de la o nuntă în care a fost naşă.
Patru handbaliste au lipsit Coronei în jocul contra campioanei: Dedu, Pricopi, Burghel şi Predoi, primele două având examenul de bacalaureat.
Corona Braşov a reuşit aseară ceea ce foarte puţină lume s-a fi aşteptat: a eliminat campioana României la handbal feminin Oltchim Râmnicu Vâlcea, în sferturile de finală ale Cupei României.
Succesul i-a luat prin surprindere până şi pe oficialii braşoveni. Corona Braşov a ajuns la sală cu bagajele gata făcute, fiind pregătită să călătorească o noapte întreagă după partida cu Oltchim.
"Eram pregătiţi să ne întoarcem la Braşov, aveam şi pachetele făcute, dar