Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Comisia Europeană propune măsuri destinate facilitării utilizării fondurilor

Publicat in Bursa, miercuri 22 mai 2013 ·

Comisia Europeană a propus măsuri pentru a ajuta ţările afectate de criză să utilizeze fondurile UE atât de necesare. Măsurile ar ajuta aceste state membre să găsească soluţii la problema şomajului în rândul tinerilor, să sprijine întreprinderile mici şi mijlocii şi să finanţeze proiecte majore de infrastructură. Un comunicat al Comisiei precizează: "În absenţa măsurilor propuse, investiţiile din cadrul politicii de coeziune pentru creştere ar putea fi pierdute din cauza lipsei de timp pentru cheltuirea banilor sau din cauza dificultăţii de a găsi cofinanţatori la nivel naţional şi în sectorul privat în climatul economic actual. Propunerea, determinată de cererile primite din partea guvernelor naţionale şi din partea Consiliului European, va fi trimisă Parlamentului European şi Consiliului de Miniştri al UE în vederea adoptării".

Prima măsură ar contribui la mobilizarea a aproximativ 500 de milioane de euro pentru investiţiile în încurajarea creşterii mai rapide în Grecia, Cipru şi Portugalia. Aceasta ar majora contribuţia UE de investiţii în favoarea politicii de coeziune şi ar permite o contribuţie naţională mai redusă. Acest lucru ar putea prelungi cu încă doi ani un acord privind cofinanţarea din decembrie 2011, ceea ce ar uşura şi presiunea asupra bugetelor naţionale fără a implica fonduri noi de la UE.

Cea de-a doua măsură propusă ar oferi României şi Slovaciei mai mult timp pentru a cheltui fondurile dis-ponibile prin intermediul politicii de coeziune. Ea ar permite o mai bună selecţie şi implementare a proiectelor strategice - de exemplu, pentru a stimula competitivitatea IMM-urilor şi crearea de locuri de muncă pentru tineri.

Comentând pe marginea propunerii, comisarul pentru politica regională, Johannes Hahn, a declarat: "Comisia Europeană este gata să dea dovadă de solidaritate şi flexibilitate faţă de cei afectaţi grav de criză, astfel î

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum 8 ore
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

Max Verstappen, fără victorie și după Marele Premiu de Formula 1 de la Singapore. Sunt deja opt curse în care nu a câștigat

HotNews acum 10 ore
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a încheiat învingător duminică în Marele Premiu de la Singapore, etapa a 18-a a Campionatului Mondial de Formula 1, pe circuitul urban Marina Bay (4,94 km), fiind urmat de olandezul Max Ve

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum 9 ore
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

Premiu în valoare de peste 100.000 de lei, câştigat la Loto 5/40 / Biletul câştigător a fost achiziţionat online / Numerele câştigătoare

News.ro acum 8 ore
Loteria Română anunţă, duminică seară, că a fost câştigat un premiu de peste 100.000 de lei la Loto 5/40. Biletul câştigător a fost achiziţionat online. ”La tragerea Loto 5/40 s-a câştigat premiul de categoria a II-a în valoare de 116.463,60 lei. Bi

Vatmanul implicat în accidentul mortal din București nu consumase droguri, afirmă INML. Cum s-ar explica eroarea aparatului DrugTest

Ziare.com acum 11 ore
Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectuate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Rezultatul testelor a f

Premierul Netanyahu: Doar jumătate dintre ostaticii israelieni din Gaza mai sunt în viață

Libertatea acum 8 ore
În cadrul unei ședințe cu ușile închise a Comisiei pentru Afaceri Externe și Apărare a Knesset-ului de duminică, premierul Benjamin Netanyahu le-a spus parlamentarilor israelieni că doar jumătate din cei 97 de ostatici ținuți de Hamas în Fâșia Gaza

12 persoane au fost arestate în Iran, fiind acuzate de colaborare cu Israelul

Mediafax acum 8 ore
Gardienii Revoluţiei au adăugat că cei 12 au fost arestaţi în şase provincii iraniene diferite, dar nu au precizat când. „Deoarece regimul sionist şi susţinătorii lor occidentali, în special Statele Unite, nu au reuşit în obiectivele lor sinistre îm

O armă de asalt care funcţionează pe principiul AKM e în faza finală de prototip industrial la Cugir: „Sunt șanse foarte mari să treacă testările” | VIDEO

Libertatea acum 9 ore
O armă de asalt care funcționează pe principiul AKM se află în faza finală de prototip industrial la fabrica de la Cugir. A mai existat modelul din anul 2018, iar prototipul din 2021 se află în prezent în faza finală de testare pentru a fi omologat

Atac cu bombă asupra unui convoi cu ambasadori străini, în Pakistan. Un polițist a fost ucis

Ziare.com acum 10 ore
Explozia unei bombe pe marginea drumului a lovit duminică un convoi de diplomaţi străini care vizitau nord-vestul Pakistanului, ucigând un ofiţer de poliţie şi rănind alţi patru, a declarat poliţia, citată de Reuters. Un ofiţer de poliţie din distri

Harghita: O femeie şi-a prins mână în maşina de tocat carne / A ajuns la spital cu toate cele cinci degete strivite

News.ro acum 11 ore
O femeie de 42 de ani din judeţul Harghita a ajuns, duminică, la spital, după ce şi-a prins mâna în maşina de tocat carne. Toate cele cinci degete sunt strivite. ”Persoană cu degetele prinse în maşina de tocat carne, în localitatea Satu Mare. La faţ

Vremea

București
acum

15°
lun.

15°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

19°/29°
Iasi
acum

12°
lun.

12°/26°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

16°
lun.

16°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/23°
joi

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

lun.

7°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/26°