Finanţatorul formaţiei Viitorul Constanţa, Gheorghe Hagi, a declarat, marţi, că a fost discutat, luni seară, cu finul său Gigi Becali, înainte ca acesta să meargă la penitenciar, patronul Stelei transmiţându-i că doreşte transferul mijlocaşului Aurelian Chiţu la echipa antrenată de Reghecampf.
"Aseară m-a sunat Gigi, într-un moment dificil, ca să vedeţi cum e el, şi mi-a zis că îl doreşte pe Chiţu. M-a sunat, m-am şi mirat, pe la 9 seara, şi mi-a zis «te-am chemat să-ţi zic că Steaua îl vrea pe Chiţu». Chiţu e un jucător care e căutat de mai multe echipe, să vedem. Suntem deschişi. El are propuneri şi de aici şi de afară, a crescut foarte mult", a declarat Hagi la Digi Sport.
Produs al Academiei Gheorghe Hagi, mijlocaşul de 22 de ani a marcat şapte goluri în acest sezon.
Referindu-se la situaţia echipei Steaua după condamnarea patronului ei, Hagi a afirmat: "E o situaţie dificilă la Steaua. Am fost şi eu ieri, am vrut să fiu alături de Gigi Becali într-un moment foarte greu. L-am văzut destul de puternic. Are oameni importanţi, care au făcut bine Stelei şi care vor munci în continuare pentru Steaua. Sper ca Steaua să meargă în continuare foarte bine, pentru că ei au crescut şi sportiv şi ca imagine."
George Becali a fost condamnat definitiv, luni, de instanţa supremă la trei ani de închisoare cu executare în dosarul schimbului de terenuri cu MApN, iar fostul ministru Victor Babiuc şi fostul şef al Statului Major General Dumitru Cioflină au primit câte doi ani de închisoare, tot cu executare.
Cei trei au fost transferaţi, luni seară, din arestul Poliţiei Capitalei, la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Bucureşti - Rahova. Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »