Scriu aceste rânduri în 20 mai. Au trecut 23 de ani de la alegerile parlamentare din 1990. “Duminica orbului”? Rememorez unele momente de atunci. Între altele, marele miting electoral din faţa Academiei militare. Eram la tribună. Urma să ţin primul meu discurs în public şi eram extrem de emoţionat. În faţa Academiei erau zeci de mii de oameni, care ocupau străzile până dincolo de “medicină”. Participarea la vot a fost, de altfel, de peste 85%. Entuziasmul era imens. Speranţele erau imense. FSN a obţinut, la Senat, 76% din locuri şi, la Cameră, 66%. În timpul ăsta, în Piaţa Universităţii, un nucleu de rezistenţă, de opoziţie, genera ceea ce în timp a devenit o ruptură profundă în societatea românească. Ceea ce este firesc într-o societate democratică ­ alternanţa putere/opoziţie ­ s-a transformat într-o dispută permanentă, în ură, răzbunare, lipsă de maturitate şi de înţelepciune. Blestemul celor 20 de ani ai lui Brucan pare că ne urmăreşte în continuare...

Anul acesta, ziua de 20 mai a fost dominată de anunţurile de la televizor care aşteptau verdictul în dosarul lui Gigi Becali, referitor la o tranzacţie de terenuri din secolul trecut. Timp de 10 ore, aceste anunţuri, dezbătute de analişti şi de oameni politici care făceau diverse pariuri pe libertatea lui Becali, nu au fost întrerupte decât de spoturile de publicitate care ne invitau să bem bere autohtonă sau apă de izvor fără gângănii.

Unii au fost dezamăgiţi de trimiterea spre rejudecare, în aceeaşi zi, a dosarului “greilor” din fotbal, motiv pentru care talk-showurile de după-amiază au avut de suferit. Seara însă, condamnarea lui Gigi Becali a oferit un subiect “pasionant” pentru discuţii. În aceste condiţii, suspendarea protocolului USL sau vizita lui Erdogan în SUA nu au mai prezentat prea mult interes. Pare că, pentru opinia publică, dosarele din justiţie au înlocuit interesul pentru fot