Mesajul a fost trimis. Multumesc!

20 mai 1990 ­ 23 de ani după...

Publicat in Jurnalul, marți 21 mai 2013 ·

Scriu aceste rânduri în 20 mai. Au trecut 23 de ani de la alegerile parlamentare din 1990. “Duminica orbului”? Rememorez unele momente de atunci. Între altele, marele miting electoral din faţa Academiei militare. Eram la tribună. Urma să ţin primul meu discurs în public şi eram extrem de emoţionat. În faţa Academiei erau zeci de mii de oameni, care ocupau străzile până dincolo de “medicină”. Participarea la vot a fost, de altfel, de peste 85%. Entuziasmul era imens. Speranţele erau imense. FSN a obţinut, la Senat, 76% din locuri şi, la Cameră, 66%. În timpul ăsta, în Piaţa Universităţii, un nucleu de rezistenţă, de opoziţie, genera ceea ce în timp a devenit o ruptură profundă în societatea românească. Ceea ce este firesc într-o societate democratică ­ alternanţa putere/opoziţie ­ s-a transformat într-o dispută permanentă, în ură, răzbunare, lipsă de maturitate şi de înţelepciune. Blestemul celor 20 de ani ai lui Brucan pare că ne urmăreşte în continuare...

Anul acesta, ziua de 20 mai a fost dominată de anunţurile de la televizor care aşteptau verdictul în dosarul lui Gigi Becali, referitor la o tranzacţie de terenuri din secolul trecut. Timp de 10 ore, aceste anunţuri, dezbătute de analişti şi de oameni politici care făceau diverse pariuri pe libertatea lui Becali, nu au fost întrerupte decât de spoturile de publicitate care ne invitau să bem bere autohtonă sau apă de izvor fără gângănii.

Unii au fost dezamăgiţi de trimiterea spre rejudecare, în aceeaşi zi, a dosarului “greilor” din fotbal, motiv pentru care talk-showurile de după-amiază au avut de suferit. Seara însă, condamnarea lui Gigi Becali a oferit un subiect “pasionant” pentru discuţii. În aceste condiţii, suspendarea protocolului USL sau vizita lui Erdogan în SUA nu au mai prezentat prea mult interes. Pare că, pentru opinia publică, dosarele din justiţie au înlocuit interesul pentru fot

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Iohannis: Aşa cum am declarat în mai multe rânduri, îmi voi încheia mandatul de Preşedinte al României la termen şi nu voi demisiona din funcţie. Nu voi candida la alegerile parlamentare din decembrie, indiferent de decizia BEC / Decizia BEC

News.ro acum 5 ore
Preşedintele Klaus Iohannis transmite, vineri, că aşa cum a declarat în mai multe rânduri, îşi va încheia mandatul de Preşedinte al României la termen şi nu va demisiona din funcţie. Şeful statului mai spune că nu va candida la alegerile parlamentar

Maggie Smith, profesoara de ”metamorfoză” din Harry Potter şi matriarha arţăgoasă din Downton Abbey, moare la vârsta de 89 de ani

News.ro acum 9 ore
Starul marelui ecran Maggie Smith, cunoscută prin rolurile din Harry Potter şi Downton Abbey, a murit la vârsta de 89 de ani, relatează AFP. În îndelungata sa carieră, Maggie Smith a obţinut toate recompensele imaginabile, trofee care îi subliniază

Explozie la o benzinărie din Daghestan: Cel puțin 10 morți și 11 răniți

HotNews acum 2 ore
Cel puțin 10 persoane au murit, iar alte 11 au fost rănite după o explozie de la o benzinărie din republica rusă Daghestan, a anunțat Ministerul rus pentru Situații de Urgență, relatează AFP. Ministerul a spus pe Telegram că printre cei uciși se num

Teodosie, noi declarații controversate: Cei care fac cununie sâmbăta rămân mereu sub un blestem

Libertatea acum 5 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a declarat vineri, 27 septembrie, la Radio Dobrogea, că sâmbăta nu ar trebui făcute nunți religioase şi că acest lucru este o mare greşeală.

UPDATE - Incendiu la Cinematograful Gloria din Bucureşti / O sută de persoane, evacuate până la sosirea pompierilor / Nu sunt victime / Focul a fost localizat - FOTO

News.ro acum 9 ore
Un incendiu a izbucnit, vineri după-amiază, la Cinematograful Gloria din Bucureşti, acolo fiind trimise opt autospeciale de pompieri. O sută de persoane au fost evacuate până la sosirea pompierilor. Primele informaţii arată că nu sunt victime. UPDAT

Incendiu cu degajări mari de fum în Capitală: ard containere

Mediafax acum 8 ore
„Incendiu containere, Aleea Lacul Morii. Se observă degajări mari de fum”, transmit pompirii din cadrul ISU Bucureşti - Ilfov. Până la ora transmiterii ştirii, nu se cunosc mai multe informaţii privind modul de utilizare şi destinaţia acestor contai

VIDEO O femeie din Galați, cercetată după ce a făcut reclamă unui salon de înfrumuseţare fiind îmbrăcată în polițistă

HotNews acum 3 ore
O femeie de 41 de ani din Galați este cercetată pentru uzurparea calităţii oficiale, după ce a făcut reclamă unui salon de înfrumuseţare folosind o uniformă a Poliţiei, videoclipul fiind distribuit online, relatează News.ro. O femeie, îmbrăcată în u

FOTO Incendiu pe zece hectare într-o pădure de pin din judeţul Alba

HotNews acum 4 ore
Pompierii intervin, vineri seară, pentru a stinge un incendiu care a cuprins o pădure de pin din judeţul Alba. Focul s-a extins pe zece hectare. Secţia de pompieri Sebeş intervine, vineri seară, pentru stingerea unui incendiu în comuna Vinţul de Jos

Zelenski spune că a avut o întâlnire "foarte productivă" cu Trump și se declară "recunoscător"

Ziare.com acum 4 ore
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, s-a declarat vineri "recunoscător" pentru întrevederea "foarte productivă" pe care a avut-o cu Donald Trump la New York, relatează AFP. "I-am prezentat planul nostru de victorie şi am examinat în detaliu s

Nectarine din Turcia cu un nivel de pesticide de 13 ori peste nivelul admis. Fructele, comercializate în magazinele Penny

Ziare.com acum 11 ore
Comisarii Autorității Naționale pentru protecția Consumatorilor au anunțat vineri, 27 septembrie, că au găsit nectarine importante din Turcia cu un nivel ridicat de pesticide. Fructele, comercializate în lanțul Penny, aveau 0,128 de miligrame de imi

Vremea

București
acum

19°
sâm.

19°/32°
dum.

15°/24°
lun.

11°/16°
mar.

13°/15°
Iasi
acum

19°
sâm.

17°/29°
dum.

10°/18°
lun.

9°/12°
mar.

9°/14°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/23°
dum.

13°/23°
lun.

10°/13°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

14°/27°
dum.

7°/16°
lun.

7°/10°
mar.

7°/10°
Timisoara
acum

17°
sâm.

16°/29°
dum.

10°/16°
lun.

9°/16°
mar.

7°/16°