Arestarea deputatului PNL George (Gigi) Becali, după atâţia ani de sfidare la adresa autorităţii de către el şi familia sa, este un progres pentru justiţia din România şi pentru întreaga societate. S-a mai făcut praf un ruşinos mit. Cu toţii ştiau că averea lui nu a provenit doar din furnizarea lactatelor către nomenclatura comunistă ante şi postdecembristă

Arestarea deputatului PNL George (Gigi) Becali, după atâţia ani de sfidare la adresa autorităţii de către el şi familia sa, este un progres pentru justiţia din România şi pentru întreaga societate. S-a mai făcut praf un ruşinos mit. Cu toţii ştiau că averea lui nu a provenit doar din furnizarea lactatelor către nomenclatura comunistă ante şi postdecembristă şi, cu toate astea, individul a fost copleşit de admiraţia unei societăţi pline de frustrări, care nu înţelege că, în România postcomunistă, nu aveai cum să ai astfel de averi din afaceri construite pas cu pas, ci numai printr-un „tun”. Pentru majoritatea „bisericoasă” şi admiratoare de forbal, „Gigi” a fost şi este întruchiparea dorinţei de a da un tun peste noapte, completată cu speranţa într-o minune şi cu obişnuinţa de a trăi bucuriile altora pe banii tăi.

La prima arestare, G. Becali a ieşit în halat pe terasă, a urlat la telefon (probabil îi admonesta pe protectorii săi politici), i-a ţinut pe „mascaţii” timizi în şah şi a făcut un circ pe placul admiratorilor săi care merg cu acelaşi patos şi la popă şi la ghicitoare. Acum, lucrurile s-au schimbat. Acelaşi Gigi, care s-a preumblat ţanţoş ca un pui de mahalagiu ajuns în centrul oraşului, costumat ca în anii ’30 ai secolului trecut (probabil că admiră filmele cu Al Capone), a renunţat la vechiul comportament şi s-a dus cumincior la „başcă”. Este un semn bun. Poate că vor înţelege toţi cei din „vechea gaşcă” faptul că nu mai merg celebrele combinaţii şi cumetrii.

Mă interesează mai