Industria a revenit în centrul atenţiei statelor membre ale Uniunii Europene (UE) şi a instituţiilor europene. Şi în România, actualul Minister al Economiei îşi propune să elaboreze un program de reindustrializare.
România are nevoie de o nouă politică industrială care să fie, pe de o parte, racordată la priorităţile europene din acest domeniu, ce vor fi finanţate şi cu fonduri europene, iar, pe de altă parte, să ţină seama de particularităţile industriei româneşti, în funcţie de care vor fi stabilite obiectivele de atins şi mijloacele de realizare.
* 1. Factorii care au determinat interesul sporit pentru industrie
Putem identifica trei factori cu impact major pentru viitorul industriei: lecţiile crizei actuale; oportunităţile create de noile trenduri în economia globală; provocările la care trebuie să facă faţă economia europeană.
Lecţiile crizei actuale. Industria a fost mai rezistentă faţă de criză şi şi-a revenit mai repede. De exemplu, în România, luând în calcul creşterea reală, în anul 2012, producţia industrială era mai mare cu 9,8 la sută faţă de nivelul din anul 2008, în timp ce produsul intern brut a fost, în continuare, mai mic cu 3,4 la sută. Dar, exemplul cel mai concludent este evoluţia economică a Germaniei în timpul crizei, puternic susţinută de către competitivitatea firmelor sale industriale.
Diferite rapoarte ale Comisiei Europene (CE) au arătat că 80 la sută din investiţiile sectorului privat în cercetare-dezvoltare sunt făcute de către industrie, iar aceasta contribuie cu patru cincimi la exportul UE.
În concluzie, ţările cu o pondere mică a industriei în economie sunt mai vulnerabile în perioadele de criză. A fost reevaluat şi mitul că o economie cu o pondere tot mai mare a serviciilor înseamnă, întotdeauna, mai bine.
Pentru a crea un nou potenţial sus-tenabil de creştere în UE, este necesară reînnoirea
