Una dintre cele mai pitoreşti prezenţe pe străzile Bucureştilor de odinioară era cea a vestiţilor muscali, cei care aşteptau răbdători cu trăsurile lor, în locuri bine determinate, ivirea clienţilor dornici de o plimbare la Şosea sau prin alte părţi ale Capitalei.

Gheorghe Crutzescu le face o caracterizare pe măsură: "Aliniaţi ca la paradă, cu trăsurile sclipitoare, hamurile şi alămurile – lună, şi caii negri cu coada până la pământ, mai lucioşi ca oglinda, aşteptau, răbdători, impunători, nepăsători, muscalii". Cunoscutul scriitor ne mai spune că muscalii au venit "odată cu armatele ruseşti, la 1828", ulterior scoţându-şi pe piaţă primele trăsuri special pentru ofiţerii ruşi. Găsindu-şi astfel un rost, au rămas şi au format o adevărată comunitate în apropiere de Obor, pe o uliţă care s-a numit multă vreme strada Birjarilor. Pe lângă Piaţa Teatrului, loc emblematic pentru propăşirea muscalilor, aceştia mai puteau fi găsiţi la "Fronescu" (care era o cârciumă la Băneasa), la "Flora" (restaurant de pe Şoseaua Kiseleff), sau la Vila Regală, tururile lor de oraş terminându-se adesea târziu în noapte sau chiar la ivirea zorilor, înapoindu-se din peregrinările lor "în ciripitul păsărilor trezite" şi având "o pereche de îndrăgostiţi în fundul trăsurii". Odată cu apariţia automobilului, hegemonia muscalilor a început să dea semne de slăbiciune. În timpul Primului Război Mondial, caii multora au fost rechiziţionaţi de armată, iar după aceea, uşor-uşor, tehnica a precumpănit asupra tracţiunii animale, prezenţa muscalilor fiind în cele din urmă privită ca o curiozitate, o reminiscenţă a unei epoci apuse.

Una dintre cele mai pitoreşti prezenţe pe străzile Bucureştilor de odinioară era cea a vestiţilor muscali, cei care aşteptau răbdători cu trăsurile lor, în locuri bine determinate, ivirea clienţilor dornici de o plimbare la Şosea sau pri