Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un cioban a murit după ce s-a înţepat în zona inimii cu foarfecele cu care tundea oile

Publicat in Adevarul, marți 21 mai 2013 ·

Un bărbat care lucra ca zilier la o stână din comuna Dorneşti a murit după ce foarfecele cu care tundea oile l-a înţepat în zona inimii. Stupidul accident s-a produs după ce oaia pe care o tundea s-a zbătut, iar bărbatul s-a dezechilibrat şi a căzut în foarfecele pe care îl ţinea în mână. Un stupid accident mortal a avut loc luni seară la o stână de pe islazul comunal Dorneşti, judeţul Suceava. Patru persoane au fost angajate de proprietarul stânii să tundă oile. În timp ce unul dintre zilieri în vârstă de 37 de ani tundea o oaie, animalul s-a zbătut rostogolindu-se cu tot cu bărbat, moment în care foarfecele de tuns pe care îl ţinea în mână l-a înţepat în zona pieptului, provocându-i două plăgi. Un echipaj al SMURD de la Rădăuţi a încercat resuscitarea victimei dar viaţa bărbatului nu au putut fi salvată. Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Municipiului Rădăuţi în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei decesului. În timpul cercetărilor, poliţiştii au ridicat Registrul de evidenţă a zilierilor, emis de ITM Suceava, constatând că în acesta bărbatul se află înregistrat pentru 20 mai, şi ulterior alte două poziţii sunt completate. Stâna unde s-a produs accidentul aparţine unei societăţi din comuna Şcheia, iar bărbatul este de loc din comuna Plopana, judeţul Bacău. Poliţiştii criminalişti şi inspectorii ITM Suceava au demarat o anchetă pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul.

Citeşte şi:

Două locuri de joacă din cartierul Areni, desfiinţate după ce terenul a fost retrocedat

FOTO VIDEO Poliţist de frontieră, lovit de mai multe persoane în timp ce încerca să încătuşeze un traficant de ţigări prins în flagrant

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Italia ar putea elibera până la 10.000 de deţinuţi. Care este motivul

Mediafax acum 22 minute
Aproximativ 10.100 deţinuţi sunt „potenţial eligibili” pentru măsuri alternative la închisoare, cum ar fi arestul la domiciliu sau probaţiunea, a declarat ministerul într-un comunicat. Opţiunea s-ar aplica persoanelor ale căror condamnări sunt defin

Trapperul Albert NBN, amendat de Jandarmerie pentru o piesă cântată la „Beach, Please!”: „A folosit un limbaj vulgar la adresa României”

HotNews acum o ora
Jandarmeria Constanţa anunță că trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru “încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” “Pe timpul desfăşurării festivalului Beac

Primarul Istanbulului a fost condamnat la 20 de luni de închisoare pentru insultă la adresa unui procuror

Adevarul acum 36 minute
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, care a fost arestat în martie pentru presupuse acuzaţii de corupţie, a fost condamnat miercuri la douăzeci de luni de închisoare pentru insultă şi intimidare la adresa unui procuror.

Tentativă de înșelăciune în numele Poliției de Frontieră. Cum funcționează schema de fraudare

HotNews acum o ora
Reprezentanții Poliției de Frontieră avertizează, miercuri, că mai mulți cetățeni au fost vizați de tentative de înșelăciune comise în numele instituției. Persoanele au fost sunate de pe numere necunoscute, iar un robot le-a transmis, în limba engle

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 3 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum o ora
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 5 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 2 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Călin Georgescu, amendat cu peste 50.000 de lei pentru colectarea ilegală a datelor personale

Mediafax acum o ora
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost sancționat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Potrivit instituției, acesta a colectat datele personale ale utilizatorilor fără cons

UPDATE - Cod roşu de furtună în judeţele Iaşi şi Neamţ / Localităţile vizate / Drum european blocat de copaci şi stâlpi care au căzut / Un copac a căzut peste o casă

News.ro acum 2 ore
Meteorologii au emis, miercuri, două avertizări cod roşu de furtună pentru mai multe localităţi din judeţele Neamţ şi Iaşi. UPDATE: ”În localitatea Ciohorani, un copac a căzut peste o casă, provocând avarii, însă din fericire nu au fost înregistrate

Vremea

București
acum

33°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

28°
mie.

21°/32°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

17°/25°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

26°
mie.

19°/27°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°