Guvernul a aprobat marţi „Ordonanţa de Urgenţă privind criza financiară şi insolvenţa unităţilor administrativ-teritoriale”, prin care se instituie o procedură specială de introducere în insolvenţă a consiliilor judeţene şi a celor locale care nu-şi plătesc creditorii şi nu îşi achită la timp celelalte obligaţii financiare.
"Avem o decizie importantă, legată de situaţia financiară a autorităţilor publice locale. O să luăm o decizie dificilă, dar necesară şi ca un semnal, pentru primari, preşedinţi de Consilii Judeţene: cei care sunt serioşi, cei care fac eforturi, cei care îşi administrează bine bugetele trebuie să fie recompensaţi, cei care se îndatorează şi cheltuie doar ca să fie realeşi, vor intra într-o procedură specială, în aşa fel încât să nu ne trezim după aceea că ei s-au ales sau au plecat cine ştie pe unde, prin ce ţări şi noi rămânem să plătim datoriile. E o decizie importantă pe care o luăm astăzi şi vreau să fie de susţinere pentru cei serioşi şi de sancţiune pentru cei care folosesc bugetele autorităţilor locale fără chibzuinţă", a spus Victor Ponta, la începutul şedinţei de Guvern.
„Criză financiară” sau insolvenţă?
Actul normativ adoptat de Guvern reglementează o procedură specială privind “criza financiară şi insolvenţa, modul de implicare al instituţiilor abilitate în redresarea economico-financiară a unităţii administrativ-teritoriale, drepturile şi obligaţiile creditorilor unităţii administrativ-teritoriale, precum şi drepturile şi obligaţiile autorităţilor administraţiei publice locale”. Prin noile reglementări, creditorii îşi vor primi sumele datorate, fără ca activitatea şi serviciile administraţiei publice locale să fie blocate. Ordonanţa de urgenţă stabileşte cadrul general şi procedurile colective pentru acoperirea pasivului unităţilor administrativ-teritoriale aflate în criză financiară sau în insol