Episodul Roşca Stănescu, departe de a fi închis, se dovedeşte doar un prim pas dintr-o strategie bine pusă la punct în laboratoarele PSD. „Practic, protocolul e suspendat. Deci, importante sunt de acum încolo faptele, nu declaraţiile“, a spus Ponta. „USL funcţionează de necesitate.“ Pentru ţară şi popor, vezi doamne. Ce înseamnă asta? Praf în ochi. Ponta nu a forţat excluderea lui SRS doar din calcul politic. În primul rând, disputele ar fi fost tranşante, măcar şi pentru moment, or, PSD nu vrea asta. Are interesul, anunţând „suspendarea“ protocolului, să ţină PNL sub presiune, să-l şicaneze, să-i bage pumnul în gură, atunci când îi convine, să-l vulnerabilizeze. În al doilea rând, opinia publică nu este suficient pregatită, SRS nefiind un pretext care să reziste, i-ar fi acordat personajului o alură pe care nu o merită, existând riscul ca „vina“ să pice pe PSD. Strategia ruperii pe terenul ăsta se joacă, esenţială este acumularea argumentelor, destabilizarea şi decredibilizarea adversarului, fiecare tabără urmând să-şi aranjeze atuurile cu mult mai multă atenţie. Ponta a punctat acum pe două planuri: a arătat că PNL este dependent de PSD - Antonescu este gata să înghită broasca râioasă doar ca să rămână candidat - şi a provocat tensiuni prost ascunse în PNL între adepţii radicalismului şi cei ai ciolănismului (vă imaginaţi ce dilemă pentru posesorii celor 11.000 de posturi din administraţie!). S-a arătat, în final, un stăpân generos, dar hotărât. Noul Protocol, dacă va mai exista vreunul, va închide definitiv gura amatorilor de jucat la două capete - sport pe care Ponta îl ştie bine din perioada 2009, când PSD era la guvernare alături de PDL şi în opoziţie la televizor -, asigurându-şi liniştea guvernării până în Ziua Z. În plus, mai mult ca sigur, strategia conţine implicit şi obligarea liberalilor de a răspunde pentru insuccesele propriilor miniştri, ce vor