Agenţia de Protecţie a Mediului va avea şef nou, care se va instala în scaunul de director cel mai probabil săptămâna viitoare. În urma concursului susţinut săptămâna trecută, a fost declarat câştigător Valentin Logodinschi. Acesta a obţinut 81,8 puncte la proba scrisă şi 80 de puncte la interviu. „În urma rezultatelor obţinute, acesta a fost declarat admis”, ne-a precizat reprezentantul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. În prezent, condu-cerea instituţiei este asigurată de un Eugenia Roşu.
Este pentru a doua oară când se organizează concurs pentru această funcţie. Prima dată s-a înscris Virgil Bălescu, un salariat al instituţiei, care nu a fost declarat admis.