Două lamele microscopice care conțin câteva picături din sângele lui Mahatma Gandhi vor fi scose la licitație joi, la Londra
Potrivit CNN, Lamelele datează din 1924 când Gandhi a suferit o operație de ependicită. Valoare lor este estimată la 10.000 de lire sterline şi 15.000 de lire sterline.
Odată cu aceste lamele, la licitația de la Londra va fi vândută și o pereche de sandale, dar și testamentul său scris de mână.
"Pentru susţinătorii lui Gandhi, (aceste lamele) au acelaşi statut pe care îl au relicvele sacre pentru creştini", a declarat Richard Westwood-Brookes, expert în documente istorice al casei Mullock, organizatoarea licitaţiei.
Mahatma Gandhi, liderul mișcării pentru independență în India, a fost nominalizat de cinci ori la Premiile Nobel pentru Pace. În 1948, el urma să și câștige prestigiosul premiu, însă cu numai patru zile înainte de ceremonie, a fost asasinat. În acel an, premiul nu s-a mai acordat.
TOP 3 RECOMANDĂRILE EDITORILOR
DEZVĂLUIRI: Crin Antonescu i-a dat gratis stadionul "Steaua" lui Gigi Becali EDITORIAL: În Justiţie nu vedem probele, dar ne sperie "drobul de sare"OPINIE: Becali e cazat la pușcărie, noi rămânem cu o mare problemă
TOP 3 ARTICOLE POPULARE:
Horoscopul lui Dom' Profesor. Astăzi sunt avantajate OPT zodiiEXPLOZIE URIAȘĂ pe Lună, vizibilă de pe Pământ| VIDEOȘMECHERII din fotbal au SCAPAT astăzi de pușcărie. Dosarul "Transferurilor", trimis la REJUDECARE | VIDEO
DEZBATAREA ZILEI: AFACEREA CU TERENURI. Becali: 3 ani după gratii! Babiuc şi Cioflină: 2 ani cu suspendare! Ce părere ai despre aceste pedepse?