Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Îşi bat joc!" Cum au reacţionat oamenii din fotbal după ruşinea Stelei cu Viitorul

Publicat in Pro Sport, marți 21 mai 2013 · ·

Lumea fotbalului din Liga 1 nu a privit cu ochi buni meciul roş-albaştrilor cu Viitorul, iar unora le e teamă să spună ceva negativ pentru că l-ar supăra pe Hagi, care e privit drept un simbol naţional

Şi în meciul cu Gaz Metan Severin, Reghecampf va alinia o formulă asemănătoare cu cea din partida cu Viitorul Constanţa

„M-am bucurat pentru naşul meu, îmi era teamă când au intrat Rusescu şi Adi Popa să nu întoarcă Steaua scorul. Nu a fost blat, a fost o chestiune de omenie”, a spus Gigi Becali imediat după fluierul de final. Aceste declaraţii, dar şi formula de joc pe care Reghecampf a alcătuit-o au născut o serie de suspiciuni în lumea fotbalului românesc.

Hizo: „Îşi bat joc de campionat!”

Primul care a deschis balul acuzelor este Viorel Hizo, antrenorul Ceahlăului, care consideră că Steaua tratează aceste ultime meciuri fără a avea vreun strop de respect faţă de Liga I: „Rezultatele din ultimele două etape au fost ciudate. Începând cu victoria celor de la Iaşi la Universitatea Cluj şi terminând cu meciul din Ghencea. E inadmisibil ca Steaua să îşi bată joc de un campionat!”, a declarat tehnicianul nemţenilor pentru ProSport. I s-a alăturat directorul sportiv al Concordiei, Petre Marin, care nu a privit nici el cu ochi buni duelul priteniei de duminică, din Ghencea: „A fost o lipsă de fair-play faţă de celelalte competitoare din zona fierbinte a clasamentului. Iar despre meci nu pot să spun decât că a fost unul ciudat”.

Grigoraş: „Steaua, lipsă de fair-play”

Petre Grigoraş este de părere că steliştii sunt prea îngâmfaţi de când au reuşit câştigarea titlului cu numărul 24: „Se pot interpreta foarte multe, e foarte uşor să aruncăm cu noroi. Pot spune că e o aroganţă făcută de Steaua. Vezi, Doamne, jucăm şi cu echipa a doua şi câştigăm. O lipsă de fair-play, cred că au desconsiderat ace

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fata și băiatul de 15 ani dați dispăruți la Tulcea pe 4 ianuarie au fost găsiți morți pe un câmp

Libertatea acum o ora
Este anchetă la Tulcea, după ce o fată și un băiat, dați dispăruți pe 4 ianuarie, au fost găsiți morți pe un câmp. Trupurile neînsuflețite ale celor doi minori au fost descoperite în cariera Bididia, relatează Tulcea Noastră.

UPDATE - Eveniment oficial, la Washington, pentru intrarea României în programul Visa Waiver / Precizările ministrului de Externe

News.ro acum o ora
Un eveniment oficial va avea loc, vineri, la Washington, D.C., pentru a marca includerea României în Programul Visa Waiver. ”România îşi consolidează astfel statutul de partener strategic al SUA, fiind prima ţară din regiunea Mării Negre admisă în p

Fostul ministru al Educației, Ligia Deca, noul prorector al SNSPA

Ziua Constanta acum o ora
Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a anunțat miercuri, în urma consultării Senatului univeristății, numirea fostului ministrul al Educației Ligia Deca în funcția de prorector al universității, cu responsabilități în domeni

Gimnastele Ana Maria Bărbosu și Lilia Cosman au fost admise la universități din SUA

Ziua Constanta acum 2 ore
Gimnastele din România Ana Maria Bărbosu și Lilia Cosman își vor continua studiile în SUA, Federația Română de Gimnastică informând că Ana a fost admisă la Stanford University, iar Lilia la Michigan State University. Corina Moroșan, director tehni

Cea mai călduroasă dimineață de 8 ianuarie din ultimii 65 de ani. Ce spun meteorologii despre recordurile de temperatură

Ziare.com acum o ora
Meteorologii au anunțat că dimineața zilei de miercuri, 8 ianuarie, a fost cea mai caldă din ultimii 65 de ani. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis că au fost înregistrate recorduri termice la 37 stații meteo din ţară. Temperatu

Confederația Națională Sindicală „Cartel Alfa“' și AUR au solicitat Avocatului Poporului să atace la CCR „Ordonanța trenuleț“

Ziua Constanta acum o ora
Confederația Națională Sindicală 'Cartel Alfa' și AUR au solicitat Avocatului Poporului să atace la Curtea Constituțională a României (CCR) 'Ordonanța trenuleț', a precizat Avocatul Poporului, Renate Weber, miercuri, pentru AGERPRES. Renate Weber a

Burduja: Gazele din Marea Neagră vor ajunge mai întâi în România şi doar surplusul va fi vândut

Mediafax acum 2 ore
„România şi-a asumat rolul de lider în sectorul energetic european. Informaţiile referitoare la exportul viitor, după 2027, a unei cantităţi de gaze naturale din perimetrul Neptun Deep, de către OMV Petrom către o companie majoră din Germania, repre

Ana Birchall solicită CCR să constate vacantarea funcției de președinte al României

Ziua Constanta acum 22 minute
Ana Birchall a solicitat, miercuri, 8 ianuarie 2025, Curții Constituționale să constate vacantarea funcției de președinte al României și interimatul acestei funcții. Potrivit acesteia, Curtea Constituțională are obligația, conform art. 146 lit.g) di

Cazinoul din Constanţa, la un pas de redeschidere

Mediafax acum 45 minute
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a anunţat că a fost demarat procesul de recepţie la terminarea lucrărilor de reabilitare la această clădirile emblematică a României. „Lucrarea au fost demarată în 2020, implementată şi de

Protest comun al poliţiştilor din penitenciarele Ploieşti şi Târgşor faţă de Ordonanţa trenuleţ: „Domnul ministru este dezinformat”

Adevarul acum 5 ore
Poliţiştii din penitenciarele Ploieşti şi Târgşor organizează, vineri, un protest comun faţă de „Ordonanţa trenuleţ”. Acțiunea va avea loc la unitatea de detenţie din Ploieşti.

Vremea

București
acum

15°
mie.

6°/15°
joi

7°/13°
vin.

6°/13°
sâm.

3°/6°
Iasi
acum

12°
mie.

7°/12°
joi

7°/14°
vin.

3°/14°
sâm.

1°/6°
Constanta
acum

16°
mie.

8°/16°
joi

9°/11°
vin.

9°/13°
sâm.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

11°
mie.

7°/12°
joi

5°/13°
vin.

0°/8°
sâm.

-1°/3°
Timisoara
acum

15°
mie.

8°/15°
joi

7°/14°
vin.

2°/10°
sâm.

0°/5°