Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Naveta cu mopedul i-a adus un dosar penal

Publicat in Monitorul de Suceava, marți 21 mai 2013 ·

Un bărbat în vârstă de 47 de ani din Mihoveni-Şcheia, care făcea naveta la Suceava, la serviciu, cu mopedul, s-a ales cu dosar penal pentru conducere fără permis. Întâmplător sau nu bărbatul, Gheorghe Ciot, în vârstă de 47 de ani, a fost tras pe dreapta sâmbăta trecută, în ziua în care a fost protagonist al unui material din Monitorul de Suceava în care, la fel ca mulţi alţi mopedişti, se plângea de anomalia pe care o trăieşte de patru luni de zile: are moped, a plătit pentru el taxă de înregistrare şi asigurare, dar nu are cum să dea examen pentru categoria AM, special introdusă pentru mopede, pentru că nu există norme metodologice de aplicare, iar şcolile nu se pot autoriza pentru a pregăti cursanţi.

Riscă de la unu la cinci ani de închisoare

Strict din punct de vedere legal, poliţiştii rutieri nu au făcut decât să aplice legea intrată în vigoare de la modificările aduse Codului Rutier, în 19 ianuarie a.c.

Conform unui comunicat al Poliţiei, sâmbătă, în jurul orei 16.30, o patrulă a poliţiei care efectua verificări în trafic, pe strada Mihoveni, a oprit pentru control un moped condus de Gheorghe Ciot, în vârstă de 47 de ani. Bărbatul nu deţine permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule, astfel că i s-a întocmit dosar penal.

Acesta va da cu subsemnatul în faţa procurorilor pentru conducere fără permis, care înseamnă automat infracţiune şi se pedepseşte, conform articolului 86, aliniatul 1 din OUG 195/2002, cu închisoare de la unu la cinci ani.

„Umblu cu noul Cod Rutier în buzunar, cel intrat în vigoare în luna ianuarie şi aştept să dau şi eu examenul ca să pot circula fără frica de a fi cercetat penal. De la şcoli ni se transmite doar să aşteptăm. Îndată este luna lui cuptor şi nu s-a rezolvat nimic, ne trezim îndată în toamnă”, a declarat Gheorghe Ciot în articolul publicat sâmbăta trecută în Monitorul de

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum o ora
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Scrisoarea de adio a lui Mihai Leu, publicată post-mortem pe rețelele de socializare: „Dacă citiți aceste rânduri, înseamnă că drumul meu pe acest pământ s-a încheiat”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
La o zi după ce Mihai Leu, fostul mare campion al României, a fost înmormântat la Hunedoara, pe pagina sa de socializare a fost publicată post-mortem o scrisoare pentru fanii lui. A contat enorm și înseamnă că drumul meu pe acest pământ a contat. Aț

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 5 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 4 ore
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

UPDATE - Incendiu în Parcul Naţional Munţii Rodnei. Intervin pompierii de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud şi Maramureş / Incendiul a fost stins

News.ro acum 57 minute
Un incendiu a fost anunţat, sâmbătă, în zona de gol alpin din Parcul Naţional Munţii Rodnei, pe raza judeţului Maramureş. Pentru stingerea focului au fost mobilizate forţe de intervenţie de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsău

Ucraina afirmă că a lovit un aerodrom militar rusesc

News.ro acum 4 ore
Forţele speciale ucrainene au lovit sâmbătă aerodromul militar rus Borisoglebsk din regiunea Voronej, lovind un depozit de bombe cu planare şi un avion de antrenament, a declarat armata ucraineană într-o postare pe social media, relatează Reuters. A

Ce au spus Ciucă și Ciolacu când au fost întrebați despre avertismentele primite, în august 2024, că România riscă să intre în incapacitate de plată

HotNews acum 22 minute
Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae au primit, între august și decembrie 2024, mai multe informări privind riscurile deficitului bugetar, a dezvăluit Europa Liberă, care a publicat și documente. Contactați de publicație, Ciolacu a spus că defi

Consilier prezidențial: „Sunt prea multe comune/ Soluția este cu siguranță comasarea”

HotNews acum 46 minute
Radu Burnete, consilier prezidenţial pentru politici economice şi sociale, a afirmat, la Prima TV, că România are nevoie de o reformă administrativ-teritorială, în condiţiile în care actuala împărţire a judeţelor datează din anii 1960, în plină peri

Primul Legoland din China s-a deschis pentru vizitatori la Shanghai

G4Media acum 33 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un uriaș Lego de 26 de metri (85 de picioare), numit Dada, i-a întâmpinat pe vizitatori la noul complex Legoland din Shanghai. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul continuă mai

Platforma Shein, amendată cu 40 de milioane de euro în Franța pentru reduceri înșelătoare

Adevarul acum 3 ore
Platforma Shein a fost sancționată cu 40 de milioane de euro de Autoritatea Antitrust din Franța, fiind acuzată de practici comerciale înșelătoare legate de modul în care afișa reducerile de preț pe site-ul său.

Vremea

București
acum

30°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

24°
sâm.

17°/26°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

30°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

31°
sâm.

14°/31°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

29°
sâm.

16°/32°
dum.

16°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°