Spre deosebire de ultimele ei predecesoare, Steaua e singura campioană din ultima vreme a cărei performanţă nu poate fi contestată. N-a luat titlul nici cu meciuri dubioase, nici cu arbitraje zâmbăreţe, ci a făcut-o cu un avans astronomic, zdrobindu-şi rivalele, nedându-le nici o şansă. Dar, în planul imaginii s-ar putea să aibă mai mult de suferit şi decât Oţelul, şi decât CFR, şi decât Unirea Urziceni, care la vremea lor au fost blamate de adversarii direcţi la titlu.
Ca imagine, nu contează doar să iei campionatul, ci e foarte important să te comporţi rezonabil şi omeneşte inclusiv după ce ţi-ai văzut sacii în căruţă. Un 2-5 acasă poate strica totul, poate avea rol de bâtă plescăind în baltă sau de secreţii nazale aterizate în blidul cu fasole. O asemenea nefăcută poate duce la fractura de suporteri şi era să se lase cu despărţirea de antrenor. Aşa ceva nu se face, trebuie să fii extrem de atent cum apari în societate după ce ţi-ai pus coroana pe cap.
Odihnirea titularilor e o procedură românească, nu doar dăunătoare, ci şi incorectă. Pe unii adversari îi tratezi cu primul unsprezece, iar în faţa altora îl arunci în suliţi pe Doru Bratu, să se facă de râs. Asta într-o lume în care se perorează pe seama egalităţii de şanse.
Europa e plină de campioane decise cu mai multe etape înainte de final, însă niciuna nu şi-a trimis titularii la băi şi n-a evoluat cu diletanţii, mai ales în faţa propriilor suporteri. Deşi are 25 de puncte avans, Bayern München s-a dus la Gladbach şi a bătut cu 4-3 afişând cam echipa pe care o va alinia sâmbătă în finala Champions League. PSG a băgat contra lui Brest ce avea mai bun. Nu doar Steaua e obosită pe final de sezon, toţi liderii din Europa sunt laţi, cu limba ieşită de-un cot, dar nimeni nu-şi bate joc de fotbal!
Şi nici un patron din lumea asta n-are tupeul lui Gigi Becali
