Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ÎMPĂCARE ISTORICĂ! Marian şi Larisa Drăgulescu au îngropat securea RĂZBOIULUI. Află cine a cedat primul

Publicat in Ziarul Ring, marți 21 mai 2013 ·

După cinci ani de zile în care s-au certat mai rău ca la uşa cortului, Larisa şi Marian Drăgulescu au făcut deja paşi importanţi care par să ducă la o împăcare trainică şi de bun augur, în special pentru cei doi copii pe care aceştia îi au împreună.

Nu este prima reconciliere prin care cei doi trec, însă aceasta pare să fie cea mai matură de până acum şi mai puţin controversată. În 2011, Marian şi Larisa se certau până şi pe tema împăcării. Blonda se lăuda că Marian ar fi sunat-o să se intereseze de viaţa ei, a copiilor şi chiar ar fi la zi cu plata pensiei alimentare, iar de partea cealaltă, fostul gimnast susţinea contrariul, şi anume că nu a izbucnit un nou scandal cu Larisa, însă nici nu ar exista vreun telefon de curtoazie dat fostei sale soţii.

Anii au trecut, cuvinte grele au mai fost aruncate, copiii au crescut, dar iată că şi responsabilitatea şi maturitatea acestora au luat forme noi. Multiplul campion la gimnastică a vorbit cu lejeritate despre noua relaţie, care pare să prindă un contur frumos, cu fosta lui soţie: "Noi am avut o perioadă foarte lungă în care nu ne-am înţeles bine şi, inclusiv în momentul de faţă, mai avem câteva lucruri de rezolvat, dar sper că o vom face cât de curând... Trebuie să le rezolvăm! Copiii sunt la mijloc, nu au nicio vină şi trebuie să ne înţelegem noi omeneşte pentru copii. Eu nu am nicio problemă cu Larisa în momentul de faţă. Chiar dacă ea a zis multe lucruri care s-au dovedit a nu fi adevărate, în momentul de faţă totul depinde de ea", a declarat Marian Drăgulescu în EXCLUSIVITATE pentru ziarulring.ro.

De cealaltă parte, la o distanţă de 3.381 kilometri, tocmai din Dubai, Larisa Drăgulescu, aflată în vacanţă, a confirmat împăcarea şi a vorbit frumos despre fostul ei soţ: "Relaţia noastră este foarte ok. Noi suntem foarte ok. Amândoi am cedat, am discutat ce nu ne-a conv

Articolul in Ziarul Ring >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 2 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 8 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 4 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 3 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum o ora
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 4 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Emisiunile zilei miercuri, 16 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum o ora
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Sorin Grindeanu: „Programul Rabla trebuie RELUAT. Stimulează producția autohtonă de automobile”

Gandul acum 2 ore
Sorin Grindeanu, liderul interimar al PSD și președinte al Camerei Deputaților, a precizat marți seară, la Antena 1, că Programul Rabla trebuie reluat. „Azi (marți, 15 iulie-n.r.) am primit o informare legată de Programul Rabla. E de vreo 120 de mil

Vremea

București
acum

25°
mie.

20°/37°
joi

18°/28°
vin.

14°/31°
sâm.

18°/34°
Iasi
acum

22°
mie.

19°/31°
joi

16°/22°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/27°
Constanta
acum

24°
mie.

20°/30°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

17°/29°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/28°
Timisoara
acum

21°
mie.

20°/29°
joi

15°/25°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/35°