Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce scrie presa internaţională despre condamnarea lui Gigi Becali

Publicat in Mediafax, marți 21 mai 2013 · ·

Principalele agenţii de presă străine au relatat luni despre condamnarea la închisoare a deputatului român George Becali, finanţatorul clubului de fotbal Steaua Bucureşti, precum şi a fostului ministru al Apărării Victor Babiuc, într-un caz de schimb de terenuri datând din anii '90.

Finanţatorul clubului român de fotbal Steaua Bucureşti, Gigi Becali, şi un fost ministru al Apărării, Victor Babiuc, au fost condamnaţi luni la închisoare pentru un schimb ilegal de terenuri, scrie AFP.

Becali a încercat să părăsească România în noaptea de duminică spre luni, dar a fost împiedicat să facă acest lucru de către poliţia de frontieră pe aeroportul din Bucureşti, adaugă agenţia franceză.

Afirmând că a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru abuz de putere, Reuters aminteşte că Becali este doar unul dintre cele câteva nume mari care riscă o condamnare în România, ţară care încearcă să demonstreze că poate combate corupţia la nivel înalt.

Uniunea Europeană, la care România a aderat în 2007, monitorizează sistemul judiciar român şi a cerut în mod repetat acţiuni mai ferme împotriva oficialilor suspectaţi de abuzuri.

Excentricul Becali, fost cioban, care a înfuriat grupurile pentru apărarea drepturilor omului cu opoziţia sa afişată faţă de homosexuali şi drepturile minorităţilor, a câştigat un mandat în Parlament în decembrie şi a devenit membru al Comisiei Juridice, adaugă Reuters. El a demisionat din cadrul alianţei la începutul anului, dar a rămas deputat independent.

Associated Press prezintă într-o ştire scurtă informaţia potrivit căreia finanţatorul clubului de fotbal Steaua, un fost şef al Statului Major şi un fost ministru al Apărării au fost condamnaţi la doi ani de închisoare fiecare pentru abuz de putere şi mită într-un caz de schimb ilegal de terenuri care a avut loc în perioada 1996-1999.

Agenţia belgiană Belga am

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România în Schengen de la 1 ianuarie 2025. Reacția lui Adrian Mititelu la adresa lui Marcel Ciolacu

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Adrian Mititelu, finanțatorul de la , și-a exprimat susținerea pentru Marcel Ciolacu, candidatul din partea PSD pentru prezidențiale, după anunțul conform căruia România va intra în Schengen de la 1 ianuarie 2025.

Ciolacu, despre Nordis: Ciucă să-şi dea dânsul demisia. Niciodată nu am călătorit pe banii altcuiva

Mediafax acum o ora
„Domnul Ciucă să-şi dea dânsul demisia... Eu vorbesc aici şi vorbim de bani privaţi. Nu vorbim de altceva. Vorbim de decizii pe care le-am luat eu în viaţă. Unele le-am luat bune, unele rele. Toate plăţile sunt făcute legal, ori prin ordin de plată,

Trump a și scăpat de un proces. Sentința în cazul Stormy Daniels, amânată pe termen nelimitat

Ziare.com acum 2 ore
Judecătorul care se ocupă de cazul lui Donald Trump de la New York, referitor la o plată efectuată actriței de filme pentru adulți Stormy Daniels în schimbul tăcerii sale, a suspendat joi sine die pronunțarea sentinței, care era programată pentru ma

Ciolacu a discutat din nou cu Trump, împreună cu Viktor Orban. Ce spune despre intrarea României în programul Visa Waiver

Mediafax acum o ora
Românii nu ar trebui să se teamă că noul preşedinte al SUA, Donald Trump, ar putea să spună că România nu e pregătită pentru Visa Waiver, spune premierul Marcel Ciolacu. El a discutat vineri, la telefon, cu Donald Trump şi Viktor Orban despre contex

Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital

Ziua Constanta acum 2 ore
Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital, vineri, după ce au acuzat stare de rău, arată o informare de presă transmisă de şef Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Aura Danielescu citat de Ager

Alegeri prezidenţiale 2024 - Votul în străinătate - 20.000 de persoane au votat până acum

News.ro acum 4 ore
Votul în străinătate la alegerile prezidenţiale a început vineri, 20.000 de cetăţeni români votând până acum Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 20.000 de perrsoane au votat la secţiile de votare din străinătate. În 2019, 675.348 de alegători din s

Campania electorală pentru prezidenţiale se încheie sâmbătă dimineaţa

Mediafax acum 3 ore
Campania electorală pentru alegerile pentru Preşedintele României din anul 2024 se încheie sâmbătă, la ora 07.00. La alegerile din 24 noiembrie, vor fi organizate, pe teritoriul României, 18.968 de secţii de votare, iar în străinătate 950 de secţii

Formula 1: Piloţii se plâng de mirosul de marijuana din Las Vegas. "Dacă ar face acum controale antidoping, toată lumea ar ieşi pozitiv"

News.ro acum 56 minute
Un miros neobişnuit pe circuitele de Formula 1 a provocat agitaţie vineri, în timpul antrenamentelor libere pentru Marele Premiu din Las Vegas. Mai mulţi piloţi, inclusiv Sergio Perez (Red Bull) şi Franco Colapinto (Williams), au semnalat miros de c

S-a redeschis traficul pe A1, între Sibiu şi Boiţa, dar viteza e limitată la 60 km/h

Libertatea acum 4 ore
Circulația pe autostrada A1, între Sibiu şi Boiţa, a fost redeschisă, după ce a fost oprită din cauza viscolului. Între nodurile rutiere Șelimbăr și Boița a fost instituită o limită de viteză de 60 km/h, a anunţat Compania Naţională de Administrare

Avertizare din partea ANAF! Mai multe mesaje false, transmise în numele instituției

Ziua Constanta acum 6 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de email stefania.neagu@anaf.re. „Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

Vremea

București
acum

vin.

3°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

0°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

-1°/8°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

12°
vin.

4°/14°
sâm.

4°/15°
dum.

2°/6°
lun.

4°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-3°/1°
sâm.

-7°/0°
dum.

-8°/0°
lun.

-1°/2°
Timisoara
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°