Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piata auto in primele 4 luni, sub asteptari. Care au fost cele mai vandute masini

Publicat in Daily Business, marți 21 mai 2013 ·

Livrarile totale de autovehicule (autoturisme + vehicule comerciale) pe piata auto au inregistrat, in primele patru luni ale anului 2013, o scadere de 11% comparativ cu aceasi perioada din 2012, potrivit datelor transmise de Asociatia Producatorilor si Importatorilor de Automobile (APIA).

"In interiorul acestei scaderi, remarcam autoturismele, care au un declin al vanzarilor de 11%. Situatia nu este diferita de ceea ce se intampla pe plan european, unde, pe ansamblul UE, remarcam o scadere importanta a inmatricularilor de autoturisme noi (-7,1% comparativ cu aceasi perioada din anul trecut), principalele tari (Franta, Germania si Italia) inregistrand scaderi peste medie, cuprinse intre -8,5% si -12,3%. In Romania, in continuare, vanzarile sunt sustinute de achizitiile realizate de catre persoanele juridice (81% din total in luna aprilie), cele catre persoanele fizice reprezentand doar 19% din total", spus oficialii APIA.

Potrivit Asociatiei, continua sa se manifeste impactul negativ al importului masiv de vehicule rulate care, la un volum de aproximativ 71.000 unitati la autoturisme si 15.000 la vehicule comerciale, reprezinta o crestere de 53%, respectiv de 15% fata de 2012.

Din aceste cifre, rezulta ca la fiecare autoturism nou vandut in Romania au fost aduse alte 4 rulate.

Productia nationala a inregistrat, in luna aprilie, o crestere de 9,3% fata de luna precedenta, ceea ce face ca, in primele patru luni ale lui 2013, sa fie consemnata o crestere totala fata de 2012 de 33,6% (la volum total de 147.053 unitati), cifra datorata in exclusivitate productiei de autoturisme +42% (volum total 147.048 unitati), dar si unei scaderi complete a productiei de vehicule comerciale.

Volumele cele mai mari la patru luni le inregistreaza Dacia Duster (44.013 unitati), urmat de Dacia Sandero (37.425 unitati), Dacia Logan (3

Articolul in Daily Business >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția lui Victor Ponta după pozele publicate de Elena Lasconi, în care apare alături de Nicușor Dan și Florian Coldea: „Idiotul util al sistemului”

Libertatea acum 17 minute
Fostul premier Victor Ponta a reacționat vehement la acuzațiile aduse de Elena Lasconi, președinta USR, privind o presupusă întâlnire secretă cu Nicușor Dan și Florian Coldea.

UPDATE - Trump îl numeşte pe Marco Rubio consilier pentru securitate naţională, iar pe Mike Waltz îl trimite ambasador la ONU / Rubio îşi păstrează şi funcţia de secretar de stat / Reacţia lui Mike Waltz şi a Departamentului de Stat

News.ro acum 21 minute
Preşedintele Donald Trump a anunţat joi că îl va numi pe secretarul de stat Marco Rubio în funcţia de consilier interimar pe probleme de securitate naţională, în locul lui Mike Waltz, pe care îl nominalizează pentru funcţia de ambasador la Organizaţ

Zelenski, despre acordul cu SUA privind mineralele: „Este cu adevărat echitabil”

HotNews acum o ora
Președintele ucrainean Volodirmir Zelenski a salutat joi încheierea acordului cu Statele Unite privind accesul la resursele naturale și mineralele critice ale Ucrainei, pe care l-a numit „cu adevărat echitabil și corect”, prezentându-l drept primul

Consilierul pentru securitate națională al lui Trump, Mike Waltz, pleacă de la Casa Albă: „Președintele și-a pierdut încrederea în el de ceva vreme”

HotNews acum 4 ore
Consilierul pentru securitate națională al președintelui Donald Trump, Mike Waltz, urmează să părăsească administrația în zilele următoare, au declarat pentru CNN două surse apropiate situației. Ar fi prima schimbare majoră de personal de la revenir

Procedura de supraveghere audio-video în şcoli, în Monitorul Oficial. Ministrul Educației: Școlile devin mai sigure şi prin monitorizarea audio-video neintruzivă

HotNews acum 5 ore
Ministerul Educaţiei a anunțat joi că ordinul privind supravegherea audio-video în școli a fost publicat în Monitorul Oficial, actul stabilind un cadru clar pentru instalarea şi utilizarea camerelor audio-video în scopul prevenirii violenţei şi asig

Trump spune că țările care cumpără petrol din Iran vor fi supuse sancțiunilor

Gandul acum o ora
Președintele SUA, Donald Trump, anunță, joi seara, că țările care cumpără petrol din Iran vor fi supuse sancțiunilor, a relatat SkyNews. Donald Trump a cerut, pe Truth Social, ca toate achizițiile de petrol iranian să înceteze „ACUM” – și spune că v

Produs retras de URGENȚĂ din magazinele Lidl România. Ar fi contaminat cu Salmonella

Cancan acum 3 ore
Alertă alimentară în rețeaua de magazine Lidl România! Un lot de semințe de susan a fost retras de urgență de la rafturi, după ce s-a constatat o posibilă contaminare cu bacteria Salmonella, periculoasă pentru sănătatea consumatorilor. Produsul retr

LIVE Alegeri prezidențiale 2025. A început votul în diaspora. Cum poți găsi cea mai apropiată secție de votare

HotNews acum o ora
Alegerile pentru primul tur al alegerilor prezidențiale 2025 au început în diaspora, joi seară, la ora 22.00, ora ora României., când s-au deschis primele secții de votare – cele din Auckland, Noua Zeelandă. Românii cu drept de vot din străinătate a

Cutremur în România, de 1 Mai. Unde s-a produs seismul

Botosani News acum 4 ore
Un cutremur slab cu magnitudinea 3,2, la adâncimea de 118.3 km, s-a produs, joi, la ora 12:43:01 (ora locală a României) în zona seismică Vrancea, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (IN

Măsurile dispuse la nivelul Poliției de Frontieră în perioada minivacanța de 1 Mai

Ziua Constanta acum 10 ore
Având în vedere că de azi a început minivacanța de 1 Mai, a început să crească și numărul persoanelor și mijloacelor de transport care vor tranzita frontiera. Având în vedere că de azi a început minivacanța de 1 Mai, a început să crească și numărul

Vremea

București
acum

16°
joi

10°/25°
vin.

10°/22°
sâm.

12°/25°
dum.

14°/27°
Iasi
acum

15°
joi

11°/25°
vin.

7°/20°
sâm.

10°/26°
dum.

14°/29°
Constanta
acum

13°
joi

8°/21°
vin.

11°/19°
sâm.

10°/16°
dum.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

9°/24°
vin.

9°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/24°
Timisoara
acum

12°
joi

9°/25°
vin.

7°/25°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/24°