Teribil animal mai este si poporul roman, in numele si pe spinarea caruia vietuieste cel mai fericit personaj - nu politicianul, cum am fi tentati sa apreciem la prima vedere, ci jurnalistul!

In societate nu poate fi evidentiata nicio ruptura, toti suntem din acelasi aluat. Si publicul, si jurnalistul, si politicianul.

Intr-o parte cateva emotive pe care le intereseaza un secret adanc, si anume ce sentimente a traversat mama lui Gigi Becali cand a aflat ca pe copil il duc la puscarie. Tot acolo sunt sustinatorii lor, politicieni care muncesc doua zile pe saptamana si dorm cinci. Iar de partea cealalta, publicul-judecator.

Si cum acesta din urma nu are nevoie de standarde de performanta, caci i-ar ingradi limpezimea in a rage cu forta de rinocer si, pe cale de consecinta, i-ar adauga inca o frustrare, cheia schimbarii societatii in bine a ramas intepenita in broasca. Daca scartaitul subtire care invadeaza undele este manifestarea superioara a cainelui de paza al democratiei, ce pretentii sa mai ai ca lumea politicienilor sa capete un alt aer, mai spalat?

Eu nu am. Caci daca dezbraci jurnalismul de impresii arata exact ca societatea in ansamblul ei: debusolata, somnolenta si fara dorinta de munca. Asa ca o pleasca atat de zemoasa ca asta cu condamnarea lui Becali este cel mai frumos basm cu zane pe care si-l puteau imagina.

Vor avea sub ochi toate soaptele scapate pe sub usa inchisorii, vor calcula timpii la vizitele conjugale si vor masura cu metrul lacrimile celor trei copile de patron de club de fotbal. Fara sa miste nimic in afara de un car de reportaj.

Incurajat de facilul de sub ochi, publicul va scapa din vedere ca exista si altceva pe lume, ca de pilda un salt progresist, desi absenta lui ii afecteaza viata in ultimul hal.

Deci la atat de inguste perspective, cu un public imposi