Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lăzăroiu: Ar fi foarte rău şi chiar iresponsabil să se rupă acum USL

Publicat in rfi, marți 21 mai 2013 ·

Coabitarea parazitează obiectivul iniţial în jurul căruia s-a construit USL. O dezmembrare a Uniunii Social Liberale ar însemna o criză politică majoră şi ar avea costuri asupra României. Declaraţiile au fost făcute la RFI de consilierul prezidenţial, Sebastian Lăzăroiu.

USL-ul nu va mai fi ce-a fost, susţine Sebastian Lăzăroiu, după scandalul Sorin Roşca Stănescu. "Indiferent cum se termină povestea asta, mi se pare că USL-ul nu va mai fi ce-a fost. Un asemenea scandal, pentru că a fost un scandal acolo, au fost ameninţări cu ruperea, cu anularea protocolului şi aşa mai departe, are consecinţe pe termen lung. S-a întâmplat cu Roşca Stănescu, se poate muşamaliza, dar e clar că vor începe să se vâneze unii pe alţii", spune consilierul prezidenţial.

Lăzăroiu afirmă că "aşa se întâmplă în general cu alianţele care sunt construite nu în jurul unor valori, nu în jurul unor obiective care să aibă legătură cu realitatea economică, socială din România, ci în jurul unor ţinte false. Să ne amintim că USL s-a constituit ca o alianţă împotriva lui Traian Băsescu. Ei, uite că între timp, viaţa a făcut ca premierul actual de la USL şi preşedintele Traian Băsescu să fie nevoiţi să coabiteze. Sigur că asta parazitează obiectivul iniţial în jurul căruia s-a construit USL-ul şi anume eliminarea lui Traian Băsescu, trebuie să ne luptăm, să scăpăm de Traian Băsescu. Traian Băsescu mai are mandatul până în 2014, dar USL-ul nu mai are nici un fel de liant în momentul ăsta, pentru că Traian Băsescu este preşedintele care coabitează cu premierul actual". "O rupere a USL ar provoca o criză politică majoră"

Sebastian Lăzăroiu declară că "ar fi foarte rău pentru România să se rupă acum USL-ul şi să apară o criză politică. Dacă s-ar întâmpla asta în lunile următoare, cred că ar fi o dovadă de iresponsabilitate, practic, din partea liderilor acestei alianţe. Adi

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicu Ștefănuță despre fondurile europene: Este cel mai bănos tren din istoria României

Mediafax acum 35 minute
Vineri, în cadrul unei intervenții la Digi24, Nicu Ștefănuță a subliniat că una din problemele cu care se confruntă România în procesul de absorbție a fondurilor europene este centralizarea excesivă. „Pentru că o mare probleme în România pentru abso

VIDEO Vizită oficială la Berlin. Președintele României, Nicușor Dan, se întâlnește cu omologul german și cancelarul federal

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, efectuează astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federală Germania. Președintele României, Nicușor Dan, efectuează astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federa

Reacția Kremlinului la noul pachet de sancțiuni al UE: „O armă cu două tăișuri”

HotNews acum 3 ore
Kremlinul a afirmat vineri că va face tot posibilul pentru a „minimiza” consecințele sancțiunilor europene abia anunțate, susținând că acestea vor avea „efecte negative” asupra țărilor care le-au impus, transmite France Presse. „Desigur, va trebui s

MAE NATO și UE condamnă atacurile cibernetice rusești ale GRU împotriva statelor membre

Ziua Constanta acum o ora
NATO și UE condamnă cu fermitate activitățile cibernetice ostile desfășurate de entități subordonate Serviciului Militar de Informații al Federației Ruse (GRU) și îndreptate împotriva mai multor state membre NATO și ale Uniunii Europene. Actorii sub

Mihai Jurca anunţă reorganizarea Cancelariei Prim‑Ministrului

BusinessMagazin acum 23 minute
Vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, şeful Cancelariei Prim‑Ministrului, Mihai Jurca, a prezentat propunerile de reorganizare a structurii interne, care prevede reducerea numărului de consilieri şi secretari de stat, transformarea unor direcţ

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 8 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Grădina Zoologică Bucureşti se închide temporar, după furtuna de joi. Când se redeschide

HotNews acum 2 ore
Grădina Zoologică București se închide timp de trei zile după ce a suferit pagube în urma furtunii puternice de joi din București, informează Primăria Capitalei. „Grădina Zoologică București a suferit mai multe pagube, motiv pentru care s-a decis în

Sorana Cîrstea, parcurs excelent: S-a calificat în semifinale la WTA Iași

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Sorana Cîrstea s-a calificat vineri în semifinalele turneului WTA de categorie 250 de la Iași. Sportiva din România a trecut clar, scor 6-1, 6-4, de Maria Lourdes Carle. Urmărește cele mai noi produc

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum 20 minute
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

Vremea

București
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

19°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

28°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

14°/22°
sâm.

16°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/25°
sâm.

18°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°