Asociaţia pentru Dezvoltare şi Promovare Socio-Economică „Catalactica” în Regiunile de Dezvoltare Sud-Muntenia şi Bucureşti Ilfov a derulat între anii 2010 – 2013 proiectul integrat „Resurse pentru femeile şi grupurile Roma excluse social”. Obiectivul general al proiectului a fost promovarea activă a incluziunii sociale pe piaţa muncii prin activarea economiei sociale, a femeilor şi grupurilor rome, prin dezvoltarea de parteneriate şi stimularea implicării în viaţa comunităţii a persoanelor excluse social din regiunile de dezvoltare.
La nivelul judeţului Vrancea, proiectul a fost derulat în Focşani, Mărăşeşti, Slobozia Bradului şi Băleşti, în aceste zone fiind identificate grupurile ţintă, mai exact: persoane de etnie romă, persoane cu educaţie deficitară şi persoane fără locuri de muncă. Reprezentanţii Asociaţiei spun că în Focşani şi în Băleşti au fost organizate două caravane pentru ocuparea locurilor de muncă, la care au participat 60 de persoane, cărora le-au fost întocmite dosare ce au fost predate AJOFM. În momentul în care vor apărea locuri de muncă pentru care aceste persoane ar fi competente, AJOFM îi va recruta.
De asemenea, anul trecut, tot la Focşani, asociaţia a organizat un curs de formare profesională pe domeniile mediator social şi competenţe în anteprenoriat, în cadrul căruia au participat 45 de persoane, membre în diferite organizaţii non-guvernamentale de la nivelul judeţului Vrancea. Reprezentanţii Asociaţiei spun că, în urma acestui curs, şase persoane s-au angajat. Acest proiect a fost finalizat luna aceasta, iar membrii Asociaţiei spun că toate obiectivele propuse s-au realizat.
Proiectul „Resurse pentru femeile şi grupurile Roma excluse social”, implementat de Asociaţia pentru Dezvoltare şi Promovare Socio-Economică Catalictica din Bucureşti a fost cofinanţat de Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial