Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Cetatea Rupea reintră în circuitul turistic după trei ani de lucrări

Publicat in Adevarul, marți 21 mai 2013 ·

Monumentul Istoric îşi va deschise oficial porţile în 15 iunie. Lucrările de reabilitare, dar şi amenajarea drumurilor de acces la cetate au costat 26 de milioane de lei, 98% fiind fonduri europene. Cetatea Rupea este punctul de atracţie pentru turiştii care vin în zonă şi este atestată documentar în anul 1357.

Lucrările de restaurare şi consolidare a cetăţii, dar şi de realizare a drumurilor de acces spre monument şi de amenajare a unei parcări în zonă au durat mai bine de trei ani.

Mai exact, au fost reabilitate cele trei căi de acces spre Cetate, dar a fost creat şi un drum nou care porneşte din Cartierul Sinaia. Noua porţiune de drum ce se întinde pe 5 kilometri a fost asfaltată, fiind montaţi şi stâlpi de iluminat public. În plus a fost montat un sistem de iluminare care pune în valoare cetatea. Turiştii au la dispoziţie şi o parcare de 100 de locuri dintre care 10 sunt pentru autocare. Au fost reabilitate şi consolidate zidurilor cetăţii care stăteau să cadă, turnurile, dar şi sălile interioare. S-a indrodus apa curentă, gazul şi lumina.

Promovare cu o petrecere câmpenească

Primarul din Rupea, Flavius Dumitrescu a precizat că în perioada următoare va începe şi o amplă campanie de promovare a Cetăţii Rupea, dar se vor organiza şi evenimente care să atragă turiştii.

„Prima acţiune, respectiv o expoziţie de animale şi o petrecere câmpenească se vor desfăşura în data de 1 iunie, apoi, în 15 iunie va avea loc deschiderea oficială a cetăţii”, a spus primarul. La petrecere turiştii pot face plimbări cu caii şi căruţele. Anul acesta se va organita şi un festival dedidat compozitorului Wilhelm Georg Berger, născut la Rupea. Evenimentele de promovare vor costa 40.000 de lei, bani europeni.

Pe aceeaşi temă:

Cetăţile Braşovului au fost scoase la lumină.

Braşovenii pot vedea ruinele cetăţii Brasovia

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum o ora
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Taxa pe vin loveşte viticultura românească. Producători: Riscăm falimente în lanţ şi scumpiri masive

Ziarul Financiar acum o ora
Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri din România (APEV) trage un semnal de alarmă: introducerea accizei pe vinul liniştit este o măsură care ar putea afecta grav întreaga industrie vitivinicolă românească, o industrie cu rădăcini adâ

Cel mai mare Legoland din lume s-a deschis la Shanghai

Mediafax acum o ora
Un personaj Lego uriaş, înalt de 26 de metri, i-a întâmpinat pe primii vizitatori ai Legoland Shanghai, cel mai mare parc de acest tip din lume. Este primul Legoland din China şi a fost dezvoltat de compania Merlin Entertainments, în parteneriat cu

Julian McMahon, actor cunoscut din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani / A fost căsătorit cu Dannii Minogue și este fiul celui mai longeviv ministru din istoria Australiei

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Fou

Inundații istorice în TEXAS: 24 de morți și zeci de copii dispăruți!

Gandul acum 22 minute
Cel puțin 24 de persoane au murit și multe altele sunt date dispărute, după ce regiunea Texas a fost măturată de ploi devastatoare. În câteva ore a plouat cât pentru luni întregi, notează AFP. Printre copiii dispăruți, și 20 de fete care participau

Ruşii spun că au doborât zeci de drone ucrainene, inclusiv două lângă Sankt Petersburg

News.ro acum 39 minute
Unităţile ruse de apărare aeriană au doborât zeci de drone ucrainene în zone dispersate ale ţării, inclusiv două în apropierea celui de-al doilea oraş ca mărime, Sankt Petersburg, au declarat sâmbătă oficialii ruşi, relatează Reuters. Aleksandr Droz

Se apropie termenul-limită pentru tarifele impuse de Donald Trump. Europa riscă taxe vamale de până la 50%

Capital acum 56 minute
Se apropie termenul-limită pentru tarifele impuse de Donald Trump Uniunii Europene. Dacă nu se ajunge la un acord până pe 9 iulie, Europa riscă taxe vamale de până la 50%.

Circulația pe Podul Giurgiu-Ruse, oprită total din cauza unui TIR

HotNews acum 3 ore
Circulaţia pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse a fost oprită sâmbătă dimineaţa pe ambele sensuri de mers, după ce un TIR s-ar fi defectat pe partea bulgară, transmite Agerpres. „La data de 5 iulie, ora 06:10, pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse, pe pa

FCSB vs CFR deschide noul sezon – Cine transmite la tv Supercupa României la fotbal

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare FCSB (campioana en-titre) și CFR Cluj (câștigătoarea Cupei României) vor deschide noul sezon competițional, cele două duelându-se pentru trofeul Supercupei României la fotbal. Urmărește cele mai noi

Vremea

București
acum

27°
sâm.

20°/34°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

29°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

26°
sâm.

14°/31°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/34°
dum.

16°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°