Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Protest al angajaţilor de la Cuprumin. Directorul susţinut de PNL Alba, schimbat cu un apropiat al lui Relu Fenechiu

Publicat in Adevarul, marți 21 mai 2013 ·

Liberalul Lucian Vasilache, apropiat la preşedintelui PNL Alba Teodor Atanasiu, a rămas fără funcţia de conducere de la Cuprumin Abrud. Consiliul de Administraţie al societăţii a decis, luni, la Bucureşti, schimbarea sa cu un apropiat al vicepreşedintelui PNL, Relu Fenechiu.

Decizia de schimbare din funcţie a fost luată luni, 20 mai, de Consiliul de Administraţie al societăţii, la Bucureşti. La cârma companiei a fost numit pe Nicolae Iordache, fost director la MinBucovina SA Vatra Dornei. Hotărârea a fost primită cu reticenţă de salariaţii de la Roşia Poieni.

„Asociaţia „Salariaţii Cupru Min” S.A. Abrud şi Sindicatul „Andezitul Roşia Poieni Abrud“ au înaintat, în cursul zilei de marţi, 21 mai, o scrisoare comună către ministrul Economiei, Varujan Vosganian. Salariaţii îşi arată nemulţumirea faţă de schimbarea directorului general.

„Aducem la cunoştiinţă că, în acest moment se doreşte, în baza unui memorandum aprobat, aplicarea aceleiaşi strategii de «atragere de investiţii» ca în anul 2007. Pentru a-şi atinge scopurile, aduc şi un om, în mod special din afara societăţii, pe care l-au numit administrator şi director general, în persoana d-lui Iordache Gheorghe, fost director general la SC Minbucovina SA Vatra Dornei (societate care producea într-o lună cât producem noi într-o zi). Oare domnul ministru Varujan Vosganian are interes în numirea acestui om ? Acest om trebuie să aplice strategiile de ''atragere de investiţii” ? De ce domnul ministru nu accepta solicitarea noastră de a discuta cu noi despre numirea unui director dintre specialiştii societăţii, care ştie direcţiile strategice de urmat pentru continuarea activităţii, dezvoltarea prin retehnologizare a acesteia şi pentru rezolvarea problemelor de mediu“, se arată în scrisoarea citată.

Nemulţumirile salariaţilor ating şi „loviturile“ încasate de Cuprumin în ultimul deceniu, cum ar fi dat

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei judeţe din sudul ţării, sub val de caniculă extremă. A fost emis Cod Roșu

Mediafax acum o ora
De sâmbătă, de la ora 10 până duminică la ora 10 este cod portocaliu de caniculă, fiind afectate judeţele Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Dolj, Olt şi Teleorman, unde valul de căldură se va menţine intens, va fi caniculă, disconfort termic accentuat, iar i

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum o ora
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Cel mai mare Legoland din lume s-a deschis la Shanghai

Mediafax acum o ora
Un personaj Lego uriaş, înalt de 26 de metri, i-a întâmpinat pe primii vizitatori ai Legoland Shanghai, cel mai mare parc de acest tip din lume. Este primul Legoland din China şi a fost dezvoltat de compania Merlin Entertainments, în parteneriat cu

Taxa pe vin loveşte viticultura românească. Producători: Riscăm falimente în lanţ şi scumpiri masive

Ziarul Financiar acum o ora
Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri din România (APEV) trage un semnal de alarmă: introducerea accizei pe vinul liniştit este o măsură care ar putea afecta grav întreaga industrie vitivinicolă românească, o industrie cu rădăcini adâ

Julian McMahon, actor cunoscut din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani / A fost căsătorit cu Dannii Minogue și este fiul celui mai longeviv ministru din istoria Australiei

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Fou

FCSB vs CFR deschide noul sezon – Cine transmite la tv Supercupa României la fotbal

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare FCSB (campioana en-titre) și CFR Cluj (câștigătoarea Cupei României) vor deschide noul sezon competițional, cele două duelându-se pentru trofeul Supercupei României la fotbal. Urmărește cele mai noi

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România se îndreaptă spre dezastru bugetar (Europa Liberă)

Mediafax acum 14 ore
Potrivit documentelor „strict confidențiale” obținute de Europa Liberă, primii oameni din stat, președintele Klaus Iohannis, premierul Marcel Ciolacu și președintele Senatului Nicolae Ciucă, au fost avertizați încă din august 2024 cu privire la risc

Se apropie termenul-limită pentru tarifele impuse de Donald Trump. Europa riscă taxe vamale de până la 50%

Capital acum 26 minute
Se apropie termenul-limită pentru tarifele impuse de Donald Trump Uniunii Europene. Dacă nu se ajunge la un acord până pe 9 iulie, Europa riscă taxe vamale de până la 50%.

Circulația pe Podul Giurgiu-Ruse, oprită total din cauza unui TIR

HotNews acum 2 ore
Circulaţia pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse a fost oprită sâmbătă dimineaţa pe ambele sensuri de mers, după ce un TIR s-ar fi defectat pe partea bulgară, transmite Agerpres. „La data de 5 iulie, ora 06:10, pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse, pe pa

Ruşii spun că au doborât zeci de drone ucrainene, inclusiv două lângă Sankt Petersburg

News.ro acum 23 minute
Unităţile ruse de apărare aeriană au doborât zeci de drone ucrainene în zone dispersate ale ţării, inclusiv două în apropierea celui de-al doilea oraş ca mărime, Sankt Petersburg, au declarat sâmbătă oficialii ruşi, relatează Reuters. Aleksandr Droz

Vremea

București
acum

27°
sâm.

20°/34°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

21°
sâm.

18°/27°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

30°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

14°/31°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

25°
sâm.

16°/34°
dum.

16°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°