Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VEZI în ce condiții poate fi grațiat Gigi Becali de Traian Băsescu

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 21 mai 2013 ·

Procedura graţierii este complicată, a explicat la RFI România consilierul prezidenţial, Sebastian Lăzăroiu, în contextul în care deputatul Gigi Becali, condamnat la trei ani de închisoare, a anunțat că va recurge la această procedură.

"E dreptul oricărei persoane condamnate să ceară această graţiere, dar e o întreagă procedură care trebuie urmată", a declarat Lăzăroiu.

Consilierul prezidenţial a precizat că, în acest caz, "se face o analiză, e o procedură complicată cu graţierea, nu decide pur şi simplu preşedintele, aşa că e Gigi Becali sau că e X sau e Y! Se fac nişte analize, e un dosar întreg acolo, se iau nişte avize şi în final, sigur, preşedintele e cel care decide. Dar e greu de analizat parcursul ăsta, înainte să ştii ce conţine dosarul respectiv".

Deputatul Gigi Becali și-a mandatat astăzi avocatul să înainteze Administrației Prezidențiale o cerere de grațiere. Becali a fost condamnat ieri de Înalta Curte de Casație și Justiție la trei ani de închisoare cu executare, în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării.

CITIȚI ȘI: DEZVĂLUIRI Cum a dat Becali spagă generalilor Armatei, într-o sacoșă veche și ruptăGigi Becali: Mă prezint SINGUR la arest. Am fost FRAIER că m-am întors în țară. Voi cere GRAȚIEREA Babiuc consideră o ruşine condamnarea sa. Fostul ministru al Apărării îi aşteaptă pe poliţişti acasă

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ACCIDENT grav pe A1 la Simeria. Șase victime, între care doi copii după o coliziune între trei autoturisme și un TIR. Traficul, complet blocat

Gandul acum 27 minute
Un accident rutier grav a avut loc luni dimineață pe autostrada A1 Sibiu-Deva, în zona Simeria, județul Hunedoara. Trei mașini și un TIR au fost implicate, iar șase persoane au fost rănite, printre care doi copii. Traficul a fost blocat complet, iar

Șase răniți, printre care și doi minori, în urma unui accident grav pe autostrada A1, în vestul țării (foto & video)

Press Alert acum 28 minute
Șase persoane, între care doi copii, au fost rănite, luni dimineața, în urma unui accident rutier produs între trei mașini și un TIR, pe Autostrada A1 Sibiu – Deva, în zona localității Simeria, județul Hunedoara. Potrivit Centrului Infotrafic din In

Incendiu puternic într-un bloc din Baia Mare. Două persoane au ajuns la spital și 28 de locatari au fost evacuați

Gandul acum 53 minute
Un incendiu puternic a izbucnit într-un bloc din Baia Mare, luni dumineață, 21 iulie 2025. În urma deflagrației, două persoane au fost rănite. S-a dispus evacuarea a 28 de persoane din imobil, iar pompierii au intervenit de urgență. Un incendiu a iz

Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei. Cel puțin o persoană a murit la Kiev

HotNews acum o ora
Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei într-un atac din noaptea de duminică spre luni, omorând cel puțin o persoană și provocând mai multe incendii în Kiev, au declarat oficialii orașului, transmite Reuters. Primarul Kievulu

Ecuadorul îl extrădează în SUA pe Fito, cel mai periculos traficant de droguri al țării

Ziua Constanta acum 37 minute
Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică în Statele Unite pe Jose Adolfo Macias, alias „Fito”, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, arestat la sfârșitul lunii iunie după un an și jumătate de fugă. Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică

Trump vrea ca echipa de fotbal american din Washington şi cea de baseball din Cleveland să revină la vechile nume / S-ar numi Washington Redskins Football Team, respectiv Cleveland Indians

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, doreşte ca franciza de fotbal american din Washington şi echipa de baseball din Cleveland să revină la vechile nume, relatează AP, transmite News.ro. Urmărește cele ma

Accident grav, în Leșu! Un tânăr a murit, iar alți doi au ajuns la spital. Șoferul a condus beat

Gazeta de Bistrita acum 32 minute
Facebook Twitter Print WhatsApp Un accident grav s-a petrecut în această dimineață în localitatea Leșu, unde un autoturism s-a răsturnat. Trei tineri au fost grav răniți, doi dintre aceștia au fiind transportați, însă un al treilea a decedat. Poliți

Horoscop pentru luni, 21 iulie 2025. Zi interesantă la capitolul bani pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 42 minute
Berbec S-ar putea ca astazi sa fii mai mult pe drumuri Chiar daca te gandesti la calatorii in tinuturi îndepărtate, se pare ca ai mai mult succes la cele in apropierea casei. Fii prudent in relatiile sentimentale! Evita discutiile contradictorii si

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 9 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 9 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Vremea

București
acum

23°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

22°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

24°
lun.

21°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

18°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

21°
lun.

19°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°