Marii creatori sunt şi ei oameni! Dacă îi pui în situaţii de circumstanţă, este mult mai probabil să emită "judecăţi" de duzină, decît unele pline de miez şi înţelepciune. Nu pentru că nu le-ar putea formula, ori nu le-ar avea, ci pentru că în asemenea condiţii, psihologic, presiunea de a spune ceva cu aerul de "profunzime" este mai mare decît controlul asupra a ceea ce spui! Aşa a păţit şi Vargas Llosa, aflat în România ca obiect pentru exerciţiile de admiraţie ale unor "profesionişti ai culturii" care din asta trăiesc, nu tocmai rău! Ditai Nobelul pentru Literatură nu putea să treacă, aşa, pe lîngă Dîmboviţa şi Someş, fără să lase o urmă "filosofică"! Şi ne-a fericit cu două "propoziţii": 1. Ficţiunea narativă este produsă ca să ne permită să suportăm realitatea!; 2. Marele pericol care paşte societatea contemporană este destrămarea democraţiei! Nu mă îndoiesc că omul o fi spus şi lucruri interesante, fundamentate, mai ales cu ocazia conferinţelor publice susţinute, pe care nu le improvizează! Le construieşte! De ce ne legăm atunci de ce a spus alături cu drumul? Pentru că, ironie nesfîrşită a realităţii pe care o producem, dar nu o controlăm!, cele două propoziţii spun mai multe despre noi şi societatea în care trăim, decît toate celelalte lucruri înţelepte şi cuminţi, pe care le-o mai fi spus Llosa, la Cluj ori la Bucureşti.

Povestea cu naraţiunea face parte din categoria "se non e vero, e ben trovato!". Pentru a găsi o confirmare strălucitoare, nu trebuie căutat mai departe decît în chiar scrierile marelui autor peruvian; în "Mătuşa Julia şi condeierul", spre exemplu. Llossa este cel care ilustrează cu geniu şi umor faptul că ficţiunea ca surogat de realitate, ca soporific, ori drog menit să ne elibereze din chingile realităţii, este calea cea mai sigură de a plonja într-o realitate încă şi mai aberantă, încă şi mai crudă! Alte argumente pot fi găsite tot