Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Concedieri la Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare. Câţi angajaţi îşi vor pierde anul acesta locurile de muncă

Publicat in Gandul, marți 21 mai 2013 ·

Aproximativ 390 de angajaţi ai Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare (RAAN) îşi vor pierde anul acesta locurile de muncă. Disponibilizările fac parte din planul Guvernului de eficientizare, până în anul 2018, a activităţii societăţilor energetice de stat pentru a respecta angajamentele asumate prin acordul semnat cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional şi cu Uniunea Europeană.

"Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare a demarat în anul 2013 un Program de restructurare prin reorganizare şi disponibilizare de personal, în sensul eficientizării activităţii, cu respectarea măsurilor privind funcţionarea în siguranţă a instalaţiilor", au declarat pentru gândul reprezentanţii RAAN.

Salariaţii RAAN vor beneficia, conform Ordonanţei de Urgenţă privind protejarea persoanelor disponibilizate, atât de o indemnizaţie de şomaj, cât şi de plăţi compensatorii şi de un venit lunar de completare, reprezentat de diferenţa dintre câştigul salarial individual mediu pe ultimele trei luni înainte de concediere şi nivelul indemnizaţiei de şomaj.

Venitul lunar de completare nu va depăşi suma de 1.548 de lei, mai exact câştigul salarial mediu net din luna ianuarie a acestui an, şi va fi acordat în funcţie de vechimea celor concediaţi, astfel:

- 3 - 10 ani vechime: 12 luni

- 10 - 15 ani vechime: 20 de luni

- 15 - 25 de ani vechime: 22 de luni

- cel puţin 25 de ani vechime: 24 de luni.

"Obiectivele principale ale programului sunt reducerea pierderilor de exploatare până la eliminare, obţinerea unei competitivităţi reale în condiţiile unei pieţe libere, atenuarea impactului social prin programe consistente şi realizabile, precum şi pentru eficientizarea actului managerial şi o mai bună utilizare a potenţialului uman şi tehnic existent, pentru reducerea timpilor de intervenţie în cadrul lucrărilor de mentenanţă, diminuarea chel

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ursula von der Leyen „România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen“

Ziua Constanta acum 2 ore
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a postat pe pagina sa de pe Rețeaua X un mesaj în limba română prin care punctează faptul că România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen. „Eliminarea controalelor la frontierele teres

Elena Lasconi: Sunt sigură că voi intra în turul 2 şi că voi câştiga preşedinţia. Nu pentru că sunt arogantă, ci pentru că eu mă încred în români

News.ro acum o ora
Preşedinta USR, Elena Lasconi, candidată la alegerile prezidenţiale, a declarat vineri că este sigură că va intra în turul 2 şi că va câştiga preşedinţia, nu pentru că este arogantă, ci pentru că se încrede în români şi pentru că, într-adevăr, este

Alegeri prezidenţiale 2024 - Votul în străinătate - 20.000 de persoane au votat până acum

News.ro acum 41 minute
Votul în străinătate la alegerile prezidenţiale a început vineri, 20.000 de cetăţeni români votând până acum Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 20.000 de perrsoane au votat la secţiile de votare din străinătate. În 2019, 675.348 de alegători din s

Avertizare din partea ANAF! Mai multe mesaje false, transmise în numele instituției

Ziua Constanta acum 3 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de email stefania.neagu@anaf.re. „Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

S-a redeschis traficul pe A1, între Sibiu şi Boiţa, dar viteza e limitată la 60 km/h

Libertatea acum 59 minute
Circulația pe autostrada A1, între Sibiu şi Boiţa, a fost redeschisă, după ce a fost oprită din cauza viscolului. Între nodurile rutiere Șelimbăr și Boița a fost instituită o limită de viteză de 60 km/h, a anunţat Compania Naţională de Administrare

Beijingul anunță că românii vor putea călători fără viză în China

Libertatea acum 59 minute
Românii vor putea călători fără viză în China, începând cu 30 noiembrie 2024 și până la 31 decembrie 2025, după ce acest stat îşi va extinde regimul fără viză pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, Japonia şi alte ţări, a anunțat,

A murit arhitectul cultului personalității al lui Nicolae Ceaușescu. De ce era Dumitru Popescu era supranumit „Dumnezeu”

Ziare.com acum 2 ore
Dumitru Popescu, unul din ultimii membri ai echipei lui Nicolae Ceaușescu, a murit la vârsta de 96 de ani. El a lăsat în urmă o carieră politică plină de controverse, având un profund impact asupra istoriei politice din țara noastră. Popescu, care e

Cum a reușit un bărbat să „cumpere” un televizor cu doar 4 lei. Ulterior, a fost acuzat de furt

Ziare.com acum 36 minute
Un bărbat din Alba Iulia este cercetat pentru furt după ce a scanat la casa de marcat eticheta unui produs în valoare de patru lei, în loc de eticheta televizorului, în valoare de 407,99 lei. Polițiștii au fost sesizați de un angajat al magazinului.

G4Media.ro publică un nou document de zbor din care rezultă că liderul PSD, Marcel Ciolacu, a zburat în data de 3 mai 2022 cu destinaţia Madrid într-un jet privat închiriat de Nordis

News.ro acum 2 ore
G4Media.ro prezintă datele dintr-un al doilea document de zbor (gendec) din care rezultă că liderul PSD, Marcel Ciolacu, a zburat în data de 3 mai 2022 cu destinaţia Madrid, împreună cu protejata sa, Sorina Stan (Docuz), într-un jet privat închiriat

Noul tren al CFR a reintrat în circulație: a plecat conform graficului din București

Wall-Street.ro acum 7 ore
Trenul IR16001 format din Săgeata Roşie 1 Coradia Stream a plecat vineri dimineaţa, la ora 5:40, din Bucureşti Nord către Braşov, conform graficului, potrivit informaţiilor oferite de către Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF). La ora 8:43, pr

Vremea

București
acum

vin.

3°/10°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/6°
Iasi
acum

vin.

-1°/7°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/4°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

10°
vin.

4°/16°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-3°/1°
sâm.

-9°/1°
dum.

-9°/-0°
lun.

-2°/2°
Timisoara
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

1°/7°