Dr. House", serialul desemnat de Cartea Recordurilor ca fiind “cel mai popular program difuzat de un post de televiziune”, va putea fi urmărit la TVR 2 din 22 mai.
Fanii vor putea revedea, în această vară, sezonul cinci al serialului care până acum a atras în faţa micilor ecrane aproape 82 de milioane de telespectatori din 66 de ţări.
"House M.D." a obţinut (de la lansarea sa în 2004 şi până în 2012 când s-a încheiat cu sezonul 12), 22 de premii internaţionale şi peste 30 nominalizari, cele mai importante fiind două Globuri de Aur şi cinci premii Emmy.
Cu un comportament anti-social şi dependent de calmante, House rezolvă cele mai complicate şi incredibile cazuri medicale ca un adevărat Sherlock Holmes. Gregory House este posesorul unui intelect aparent infailibil, după cum el însuşi mărturiseşte: “I’m almost always eventually right.” (trad. “În cele din urmă, am aproape întotdeauna dreptate”).
Începutul sezonului V îl surprinde pe Dr. House în faţa unei situaţii care îl face să-şi neglijeze pacienţii: Wilson, prietenul său de-o viaţă, decide să părăsească spitalul. După accidentul în care şi-a pierdut logodnica, întreaga lume pare să se fi prăbuşit pentru Wilson: „Nu mai suntem prieteni, House. Nici nu cred că am fost vreodată”, sunt cuvintele cu care Wilson îl lasă perplex pe Dr. House.
Dr. House", serialul desemnat de Cartea Recordurilor ca fiind “cel mai popular program difuzat de un post de televiziune”, va putea fi urmărit la TVR 2 din 22 mai.
Fanii vor putea revedea, în această vară, sezonul cinci al serialului care până acum a atras în faţa micilor ecrane aproape 82 de milioane de telespectatori din 66 de ţări.
"House M.D." a obţinut (de la lansarea sa în 2004 şi până în 2012 când s-a încheiat cu sezonul 12), 22 de premii internaţionale şi peste 30 nominalizari, cele m