Ce înseamnă să ai 17 ani și să percepi timpul, din ce în ce mai ascuțit, sub presiunea transformărilor intime, chinuitoare, deși dorite? Isabelle ajunge să-și scoată la mezat trupul nu din nevoia de bani, nu pentru a supraviețui sau a-și plăti măcar taxele la facultate, ci dintr-o vagă și viscerală necesitate, așa cum alții devin dependenți de droguri. Esențialul e ca fructul, cerut instinctual, să fie interzis. Acest Belle de jour al lui François Ozon (14 lungmetraje la 46 de ani) nu înfățișează o perversiune, ci o experiență adolescentină, un joc primejdios de-a viața.

Într-o zi, un client mai vîrstnic îi moare pur și simplu în pat. End! De-aici intră în mișcare Poliția și familia… Premisa e captivantă, dar filmul e repetitiv, nu crește, se menține la temperatura camerei.Și “camera”, în sensul uneltei de luat vederi care dă aripi oricărui platou de filmare, e cel mult elegantă. “Portretul unei fete de 17 ani în patru sezoane și patru cînturi", cum și-a numit Ozon filmul, este totuși o trambulină de vis pentru protagonista Marine Vacht. La conferința de presă am întîlnit-o, timidă, cu privirea pierdută, poate chiar speriată, cu totul la antipodul personajului ei din film. Are 23 de ani și probabil că și-a retrăit adolescența încă din proaspăta ei amintire. Frumoasa a crescut în familia unui șofer de autotren, dar a fost descoperită, la 15 ani, de un fotograf de modă, surprins de șarmul ei misterios, într-un mare magazin. Saltul de la publicitate la marele ecran l-a trăit nu ca pe o tranziție, ci ca pe o experiență. “Am citit scenariul și personajul m-a intrigat, am simțit nevoia să-i înțeleg, să-i pătrund motivațiile. Chiar dacă nu le-am înțeles pe toate, am avut încredere în François și am mers pe mîna lui…”, mărturisește senin noua vedetă a lui François Ozon, în așteptarea unei noi experiențe de platou.

Războiul sexelor pe Croazetă

Nici nu