Arestarea lui Gigi Becali și trimiterea lui în penitenciar este cea mai mare tragedie care i se putea întâmpla presei bucureștene de toate tipurile și felurile. El însuși fiind un produs al presei, Becali era un fel de guru pentru cine era în pană de subiecte sau pentru ziariștii fără creier, și sunt mulți, care doreau un succes de scenă cu efort minim exploatând un circar nativ așa cum a fost Becali. De-a lungul timpului am asistat treptat la escaladarea scenei publice de Becali până acolo încât s-a cocoțat pe ea și și-a apărat locul cu strășnicie și cu multă violență verbală. Ajunsese nefericitul să-și dea cu părerea despre câte în lună și în stele, iar din pretinsa lui credință afișată cu opulență pe toate ecranele televiziunilor făcuse un fel de stindard. Gigi Becali era exponentul ideal al vulgului, iar câțiva din țara asta s-au prins la timp și l-au exploatat. Dacă n-ar fi fost băgat în seamă ar fi rămas un alt om bogat și anonim care a intrat la pușcărie probabil pentru primul milion de euro făcuți din lucruri necinstite. Între bogații americani, de altfel, circulă un fel de proverb care spune că niciodată nu trebuie să-l întrebi pe un milionar cum a făcut primul milion, că s-ar putea să te treacă fiori. Să asist la fugăreala imbecilă a întregii prese bucureștene în dorința de a-i sorbi un ultim cuvânt spus în libertate de buzele celui care până mai ieri îi înjura n-am crezut că e posibil. Până și seriosul Moise Guran, cel care explică la televiziunea publică fenomenele economice în așa fel încât le înțelege și mama mea care nu are nici un fel de preocupări în acest sens, a anunțat exaltat că va opri orice fel de emisiune și ni-l va arăta pe regele ecranelor cu cătușele la mâini! În ultimii 15 ani Becali a făcut ce au vrut mușchii lui. A poftit la un scaun de parlamentar european, l-a avut. A poftit la unul de parlamentar român, l-a avut. A poftit la libe