Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reamenajări de lux la Hotel Brădet

Publicat in Zi de zi - Mures, marți 21 mai 2013 ·

Prima etapă a lucrărilor de renovare la Hotelul Brădet, parte din concernul Danubius Hotels Group va fi gata până la începutul lunii iunie, pentru anumite perioade din acest sezon estival existând deja rezervări, atât pentru camerele de patru stele, reabilitate, cât şi pentru cele rămase la categoria două stele.

La data de 1 noiembrie 2012 au demarat lucrările de renovare ale hotelului, urmând ca cele 96 de unități de cameră, să fie transformate în șase apartamente și 87 de camere. Camerele de hotel vor fi renovate în două etape, prima etapă din 1 noiembrie până în 31mai 2013, după care, în sezon, hotelul va fi redeschis parțial categoria patru stele, parțial categoria două stele, iar după sezonul din 2013 lucrările vor continua până în data de 31 mai 2014.

Amenajări de lux

”Prima etapă se termină în câteva săptămâni, data de terminare a lucrărilor este 1 iunie. Ne lipsesc încă televizoarele, este vorba de un sistem sofisticat, respectiv televizor în spatele oglinzii. Când intri în cameră dai drumul la televizor cu telecomanda şi imaginea apare în oglindă. Televizoarele se aduc din China şi au fost încărcate cu întârziere”, a explicat Erik Szoboszlai,director de vânzări la Danubius Hotels Group.

Pe lângă cele 40 de camere, de patru stele, s-au finalizat şi lucrările la recepţia hotelului, anexele, barul, spaţiul de închiriat şi se va finaliza şi tunelul care face legătura între Hotel Brădet şi Hotel Danubius.

Camerele beneficiază de dotări ultramoderne, aparat de aer condiţionat.

„Începând cu luna octombrie, în a doua etapă, se vor face restul camerelor, sunt 53 de camere. În total vor fi 93 de unităţi, dintre care la etajul 7 doar apartamente. Se va renova restaurantul si sala mare, Margareta, care va fi sală de conferinţă, pentru mese festive, baluri”, a adăugat Szoboszlai.

Cei care se vor caza la Hotel Brădet, în camerele de

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă un independent şi-a depus candidatura la Biroul Electoral Central

News.ro acum o ora
Încă un candidat independent şi-a depus, vineri, candidatura pentru alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central urmează să analizeze documentele şi să anunţe decizia. ”Biroul Electoral Central pentru alegerea Preşedintelui României din anul 20

BREAKING NEWS Percheziţii la mercenari ai lui Potra

Wall-Street.ro acum 4 ore
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează, vineri, percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale. Anc

Pensionarii au primit o pensie mai mare în ultimul trimestru din 2024, cu 12,2% mai mult

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pensionarii au primit cu 12,2% mai mulţi bani în ultimul trimestru din 2024, comparativ cu trimestrul precedent, potrivit datelor publicate, vineri, de Institutul Naţional de Statistică (INS). În trimestrul IV din 2024, pensia medie lunară în Români

Scandal între mai multe eleve de la un liceu din Câmpina, județul Prahova

Ziua Constanta acum 2 ore
De la o discuție în contradictoriu legate de vestimentație, cinci eleve ale unui liceu din municipiul Câmpina s-au luat la bătaie. ''Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpina au fost sesizați de către un profesor al unei unități de învățăm

DOCUMENT CCR explică de ce nu are voie Călin Georgescu să candideze la alegerile prezidențiale

HotNews acum o ora
Curtea Constituțională a explicat vineri de ce a respins contestațiile depuse de Călin Georgescu și alți susținători ai acestuia, menținând decizia Biroului Electoral Central de a-i refuza înregistrarea candidaturii la alegerile prezidențiale din lu

Percheziţii într-un dosar penal privind acţiuni împotriva ordinii constituţionale

HotNews acum 4 ore
Parchetul ICCJ a anunţat că vineri au loc percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale, conform News.ro. „Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă

VIDEO Cisterna GPL blocată în Pasajul Unirii. Băluță: O faptă similară unui atentat terorist

Wall-Street.ro acum 4 ore
O cisternă încărcată cu GPL s-a oprit într-una din porţile de gabarit ale Pasajului Unirii, în noaptea de joi spre vineri, iar circulaţia rutieră în zonă a fost oprită temporar. Incidentul s-a petrecut la Pasajul Unirii, pe sensul dinspre bulevardul

Timiş: Poliţiştii au oprit un transport ilegal de arme/ Doi bărbaţi, prinşi în flagrant în apropierea Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac / 3 arme letale, depistate, dar şi muniţie / 18 percheziţii în două judeţe - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Un transport de arme a fost oprit de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Timiş. Doi bărbaţi au fost prinşi în flagrant, în apropierea Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac, judeţul Arad, când coletul cu arme şi muniţie a fost preluat

Ford Otosan Craiova începe livrarea primelor vehicule electrice fabricate în România

HotNews acum o ora
Producătorul auto Ford Otosan anunță vineri un moment important, fiindcă primele vehicule electrice produse în România pleacă spre clienții Ford din întreaga Europă. Compania produce la Craiova trei modele complet electrice: Puma Gen-E, E-Transit Co

Nereguli grave descoperite la restaurantul Parlamentului. Piedone: „Aveți vreun blat, ceva, să-i otrăviţi pe parlamentari?!” VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele ANPC, Cristian Popescu Piedone, arată, într-un clip video pe Facebook, ce a găsit în restaurantul din Parlament care a fost închis: produse expirate şi de un an de zile, materii prime congelate, fără să se ştie de când sunt, lipsă la gr

Vremea

București
acum

19°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

14°/21°
lun.

4°/14°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/23°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

20°
vin.

11°/20°
sâm.

12°/21°
dum.

14°/18°
lun.

5°/13°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

19°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/13°
lun.

1°/9°