Preşedintele PNL Crin Antonescu, a precizat astăzi că protocolul USL există, este în vigoare, nu a fost nici denunţat, nici anulat, relatează HotNews.ro.
"USL există, protocolul nu este nici suspendat, nici anulat, este un document oficial, constitutiv al alianţei atâta vreme cât Uniunea există. Acest protocol nu a fost denunţat şi este în vigoare. Ideea premierului (...) pe care a lansat-o în spaţiul public, a intenţiei domniei sale şi celor din PSD este de a avea nişte discutii, renegociere. Eu nu cred. Sigur, suntem dispuşi la orice discuţii. Nu cred că despre o renegociere a protocolului avem a discuta pentru că nu am cunoştinţă de vreun punct care să fie pus în discuţie", a declarat, liderul PNL, la Palatul Parlamentului.
F.A. Preşedintele PNL Crin Antonescu, a precizat astăzi că protocolul USL există, este în vigoare, nu a fost nici denunţat, nici anulat, relatează HotNews.ro.

F.A.