„Oamenii de fotbal” care au aşteptat cu sufletul la gură decizia Curţii Instanţei Supreme de luni în Dosarul Transferurilor pot să răsfule uşuraţi şi să-şi declare încrederea în Justiţie. Pentru că, deocamdată, au scăpat de perspectiva sumbră a zăbrelelor de la puşcărie. Judecătorii au decis ca dosarul să se întoarcă, pentru rejudecare, la Curtea de Apel Bucureşti – cea care a pronunţat sentinţele dure, după ce Tribunalul Bucureşti îi achitase pe cei opt tranzacţionişti.

Că în acest dosar e ceva necurat se vede cu ochiul liber. Nu atât faptul că echipa Copos&Comp s-a remarcat prin nonşalanţa cu care a tratat afacerile de milioane de dolari pentru jucătorii vânduţi în străinătate şi prin dispreţul faţă de reguli şi legi, considerând-o o problemă a buzunarelor proprii: cel mai dubios aspect ţine de virajele de către 180 de grade pe care le-au făcut instanţele, de la achitare la condamnări pe ani mulţi – în baza aceloraşi probe existente la dosar.

Asta este şi o problemă de fond a justiţiei române, pe care nesuferitul MCV o menţionează cu regularitate. Desigur, pot exista variaţii de interpretare între o instanţă şi alta, dar ceea ce se întâmplă la noi, aproape sistematic, sfidează bunul simţ. Totul pleacă însă de la dosarul alcătuit de procurori. Aici se află sursa acestor variaţii – în cercetarea superficială, în interpretări lipsite de o bază ce poate fi probată, de erori strecurate voit pentru a permite contestări şi rejudecări.

Probabil că nu sunt mulţi cei care nu se îndoiesc de faptul că “banda celor opt” este răspunzătoare de deturnarea multor milioane de euro spre buzunarele proprii, dar o instanţă nu poate să judece impresii sau convingeri. Are nevoie de fapte, de probe, care sunt sau nu sunt în dosar. Probabil că acesta nu face excepţie şi, de aceea, completul de judecători nu a putut să ajungă la un verdict unanim, pref