Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Condamnarea lui Gigi Becali, în presa de peste hotare: "Extravagantul păstor de oi a fost arestat"

Publicat in Antena 3, marți 21 mai 2013 ·

Ştirea că patronul echipei Steaua va petrece câţiva ani după gratii a avut ecou şi peste hotare. Agenţiile de presă internaţionale nu uită să amintească de cariera politică a lui Gigi Becali, dar şi de gesturile şi vorbele sale excentrice.

Agenţia France Presse reaminteşte că Becali a mai fost condamnat. Jurnalitii notează că latifundiarul fusese condamnat, în februarie, la trei ani de închisoare cu suspendare pentru sechestrare. Potrivit legii româneşti, condamnaţii trebuie să efectueze cea mai lungă pedeapsă.

Agenţia belgiană Belga, reluată şi de postul RTL, scrie că patronul Stelei a încercat să părăsească ţara înaintea sentinţei. Agenţia scrie că Becali, care iese regulat în evidenţă prin declaraţii homofobe, încercase să plece în Israel în noaptea de duminică spre luni, dar fusese oprit de poliţia de frontieră la aeroport

Aceleaşi informaţii le oferă agenţia Reuters, care adaugă un scurt portret al lui Becali.

"Extravagantul fost păstor de oi, care i-a înfuriat pe apărătorii drepturilor omului cu opoziţia sa faţă de drepturile minorităţilor, a fost ales deputat din partea alianţei de la putere, în decembrie, şi a făcut parte din comisia juridică. El a demisionat din alianţă, dar a rămas în parlament ca independent".

Site-urile de ştiri sportive oferă mai multe amănunte de culoare. În Spania, Golpe Directo aminteşte câteva "ciudăţenii" ale lui Becali.

"A cerut să se picteze un tablou care-l reprezenta ca pe Iisus din "Cina cea de Taină" a lui Leonardo da Vinci, înconjurat de fotbalişti şi de antrenor.

Publicaţia italiană Datasport face legătura între patronul Stelei şi rudele sale mai cunoscute în peninsulă.

"Becali, vărul celebrilor procuratori cu acelaşi nume Victor şi Giovanni, este faimos în patrie pentru puterea şi extravaganţa sa"

Citeşte mai multe

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu devastator în județul Alba. Arde un atelier de tâmplărie, dar focul s-a extins la o pensiune și o locuință

Ziare.com acum 23 minute
Pompierii intervin vineri dimineaţă pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un atelier de tâmplărie din municipiul Aiud, focul extinzându-se la acoperişurile unei locuinţe şi unei pensiuni. Două persoane au ieşit singure din locuinţă, iar 14 pers

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 14 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

SUA pregătesc un pachet de armament în valoare de 275 de milioane de dolari pentru Ucraina

News.ro acum 31 minute
Statele Unite pregătesc un pachet de ajutor militar de 275 de milioane de dolari pentru Ucraina, care va include obuze de artilerie de 155 mm, muniţie aeriană de precizie şi vehicule terestre, au declarat joi trei oficiali americani pentru Reuters.

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 10 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 14 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Preşedintele ceh a fost rănit în timp ce conducea motocicleta

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ceh Petr Pavel, în vârstă de 62 de ani, a fost rănit şi spitalizat în urma unui accident de motocicletă, dar nu este grav, a anunţat joi biroul său, relatează agenţia CTK. "Preşedintele a fost rănit în timp ce se afla pe motocicletă", a

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum 8 ore
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 11 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă

G4Media acum 9 ore
Cancelarul german Olaf Scholz spune că Europa are nevoie de o colaborare militară mai strânsă şi că este în favoarea capacităţii armelor nucleare franceze de descurajare, aşa cum a sugerat preşedintele Emmanuel Macron, pentru a răspunde la ceea ce l

Vremea

București
acum

15°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

12°/20°
Iasi
acum

14°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

14°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
lun.

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

15°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°