Ca orice craiovean de modă veche, am un ghimpe împotriva Stelei. Implicit asupra patronului ei, Gigi Becali. Promovarea lui excesivă, ca şi a manelelor de altfel, a dus la crearea unor modele ce ţin de subcultură, de nonvaloare. Cu viteza sunetului preluate şi însuşite de mase. Dar dacă asta vrea pulimea? Asta a fost scuza fluturată de fiecare dată de nababii media.

Dacă predecesorii au promovat renascentismul – un curent de înnoire socială şi culturală, iluminismul – o mişcare ideologică în primul rând, actualii propagandişti au mizat pe becalianism, manelism, ridicate, aşa cum ziceam, la rang de modele. Să ajungă precum Becali, ca Guţă, pentru generaţii de adolescenţi e scopul în viaţă. De aceea, poate că trei ani fără Gigi pe ecrane sunt bineveniţi…

În pofida antipatiei ce i-o port lui Gigi, şi în special becalianismului, găsesc un pic ilogică decizia judecătorilor. Cum stau lucrurile: Becali, un particular, a făcut un schimb de terenuri cu Ministerul Apărării, prin care s-a ajuns la concluzia că a adus un prejudiciu de peste 800.000 de dolari statului. Apoi a fost condamnat pentru complicitate la abuz în serviciu. Păi, complicitatea nu o putea face decât un funcţionar, colaborator al lui Babiuc, ministrul de atunci. Nu un particular, care nu a făcut altceva decât un schimb de terenuri.

Astfel, se poate crea un precedent periculos: oricine cumpără ori face schimb cu statul poate ajunge de partea cealaltă a gratiilor pentru că este complice.

Mai mult, presa centrală scrie că a înclinat balanţa în favoarea condamnării lui Becali o declaraţie a lui Valeriu Stoica, ministrul de Justiţie de atunci, care spune că nu a avizat schimbul de terenuri respectiv, întrucât terenurile nu erau ales statului, fiind revendicate de foştii proprietari. În condiţiile în care nu erau terenurile statului, cum a fost prejudiciat statul?

Şi acţiunea cu săltar