Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sfintirea Bisericii “Sfintii Împãrati Constantin si Elena” din parohia Perieni (foto)

Publicat in Vremea Noua, miercuri 22 mai 2013 ·

EVENIMENT Aproape 500 de credinciosi din comuna Perieni au luat parte ieri la slujba de sfintire a noii biserici cu hramul “Sfintilor Împãrati Constantin si Elena”. Slujba de târnosire si Sfânta Liturghie au fost oficiate de cãtre Preasfintitul Corneliu, episcopul Husilor, împreunã cu un sobor de aproximativ 20 de preoti si diaconi din parohiile învecinate. La sfârsit, conform traditiei, credinciosii au trecut prin Sfântul Altar, au sãrutat Sfânta Masã, Sfânta Evanghelie si Sfânta Cruce. Piatra de temelie a acestei biserici a fost pusã în anul 1997. Acum biserica este o bijuterie, la care si-au adus contributia toti cetãtenii din comuna Perieni.

Al doilea lãcas de cult din localitatea Perieni

Cea de-a doua bisericã din localitatea Perieni a fost sfintitã ieri cu ocazia sãrbãtorii “Sfintilor Împãrati Constantin si Elena”, al cãrui hram îl poartã. Sute de credinciosi de aici, împreunã cu primarul Vasile Rosca, dar si din localitãtile învecinate au venit cu mic cu mare pentru a lua parte la acest eveniment special din viata unei comunitãti. Slujba de târnosire si Sfânta Liturghie au fost oficiate de cãtre Preasfintitul Corneliu Bârlãdeanu, episcopul Husilor, împreunã cu un sobor de aproximativ 20 de preoti si diaconi. Dupã slujbã, P.S. Corneliu a rostit un cuvânt de învãtãturã în care a arãtat importanta spiritualã si simbolistica slujbei de sfintire a unui locas de cult, oferind pãrintelui paroh Petru Andon o Evanghelie pentru oficierea serviciului religios. Si Protopopul de Bârlad, pãrintele Vasile Lãiu, a tinut sã-l felicite pe cel care de mai bine de cinci ani pãstoreste viata cetãtenilor din parohia sa: “Parohia Perieni 2 apartine de Protopopiatul Bârlad si este pãstoritã de tânãrul preot Petru Andon. Aceasta este cea de-a doua parohie de la Perieni. Am numai cuvinte de laudã pentru pãrintele Petru Andon. Este absolvent al Liceului Teologic de

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum o ora
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 22 minute
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Vicepremierul Tanczos Barna: Se putea şi fără majorarea TVA, dar trebuia luată o măsură cu impact bugetar similar. Mai devreme sau mai târziu, vom ajunge la impozitare progresivă

News.ro acum 2 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că s-ar fi putut evita majorarea TVA la 21 la sută, dacă Guvernul ar fi luat o altă măsură cu un impact bugetar similar, el dând ca exemplu impozitarea progresivă.

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 3 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 2 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 7 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 6 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 4 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

Vremea

București
acum

25°
mar.

21°/36°
mie.

23°/37°
joi

19°/29°
vin.

19°/32°
Iasi
acum

22°
mar.

18°/34°
mie.

17°/31°
joi

17°/27°
vin.

16°/28°
Constanta
acum

23°
mar.

19°/32°
mie.

22°/28°
joi

21°/26°
vin.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

15°/32°
mie.

17°/27°
joi

16°/24°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

24°
mar.

19°/33°
mie.

20°/31°
joi

16°/28°
vin.

15°/30°