Miza zecilor de milioane de euro care pot veni din grupele celei mai râvnite competiţii intercluburi menţine echipa pe linia de plutire după arestarea lui Becali
Becali vrea să conducă din închisoare, iar miza banilor va sfâşia clubul pe termen lung
Teia Sponte şi vărul Virgil vor fi la butoane
Arestarea patronului Gigi Becali a produs un cutremur şi la echipă. În cel mai bun sezon al roş-albaştrilor din ultimii ani, lumea se întreabă dacă problemele finanţatorului vor scufunda campioana. „Ce se va întâmpla cu Steaua?”, a fost una dintre întrebările puse unui Gigi Becali sleit de puteri, după aflarea veştii că trebuie să meargă la închisoare. „Steaua mai are acum nevoie de finanţare!? Steaua va fi până la capăt şi măcar satisfacţia asta să o am acolo (n.r. în închisoare). Să mă uit la Steaua de la televizor”, a răspuns acesta. Adevărul e că echipa din Ghencea este singura formaţie din România care se autofinanţează de vreo doi ani. Iar până în toamnă, cel puţin, clubul nu ar trebui să acuze şocul arestării lui Gigi Becali. Asta cu condiţia să se califice în grupele Champions League, unde premierile vor creşte din acest sezon şi, dacă roş-albaştrii vor beneficia şi de un market poll favorabil, atunci încasările, numai din această competiţie, s-ar putea ridica la aproape 20 de milioane de euro.
Gigi către angajaţi: „Nu vă certaţi!”
Cine va conduce clubul? Din închisoare va fi greu pentru Becali să mai fie şeful absolut. Teia Sponte şi vărul Virgil vor fi la butoane, Argăseală şi Ghiorghişor vor răspunde pe parte administrativă. Reghe şi managerul vor avea responsabilitatea sportivă. Daniel Stanciu va fi scos din joc. Dar miza milioanelor de euro care pot veni din Ligă, drepturile tv şi vânzarea de bilete nu îi va face prea liniştiţi pe cei rămaşi, care se vor lupta sigur pentru putere. „Staţi liniştiţi, să nu vă certaţi între voi, eu