Ieri, 20 mai, s-au împlinit 23 de ani de la Duminica Orbului din 1990. Până atunci, adică în ’90, această sărbătoare ortodoxă era cunoscută mai mult de ortodocşii practicanţi. Dar a rămas în istorie şi a devenit relativ populară pentru că în 20 mai 1990 s-au desfăşurat primele alegeri libere postcomuniste.

Analogia, des folosită de analişti, vine ca urmare a faptului că electoratul a fost „orbit” de manipularea mediatică. Şi aşa am asistat la o victorie cvasitotală a lui Ion Iliescu şi a FSN, cât şi a evenimentelor ulterioare – fenomenul „Piaţa Universităţii” şi Mineriada din 13-15 iunie – care a avut drept consecinţă o semiizolare a României de către Occident.

Ca un arc peste timp, nici acum, la 23 de ani de la prima „bâjbâială” nu ne putem lăuda cu o privire clară asupra clasei politice. Votul este influenţat şi acum de factorul mass-media, iar exemplul cel mai concret este accederea PP-DD în Parlament, ca un rezultat direct al unei televiziuni, în speţă OTV.

E clar că în 23 de ani clasa politică a evoluat şi încă foarte mult, la fel şi percepţia şi educaţia politică a electoratului. Dar, de asemenea, în momente decisive, electoratul este extrem de influenţabil şi acţionează ca atare, sub un impuls ce ţine mai mult de sentiment, decât de raţiune. Cu alte cuvinte, este tot mai puţin probabil ca raţiunea să domine sentimentul (şi manipularea), mai ales că foarte mulţi dintre cei care au raţiune preferă să boicoteze alegerile.

Ca o primă concluzie, deciziile electorale manifestate prin vot se iau prea puţin pe criterii raţionale, la care se adaugă şi un absenteism accentuat, grosul celor care boicotează alegerile fiind format tocmai din oamenii mai raţionali. Astfel, deciziile se iau de către o minoritate majoritară la vot, care mai are şi păcatul de a fi captivă între afinităţi politicie şi manipulare mediatică.

Unii ar spune că ne