Se inmulteste numarul celor care isi dau seama ca revenirea la rate de crestere economica a PIB-ului de peste 5% in tarile nou intrate in UE este foarte greu de realizat. Mai ales ca ar fi vorba de crestere economica durabila, care sa nu creeze tensiuni mari prin aparitia de dezechilibre interne si externe dificil de gestionat. Unii folosesc titluri bombastice pentru a atrage atentia asupra provocarii majore. Altii, transmit mesaje mai analitic. Una peste alta, o constatare se impune: credinta ca modelul de crestere din deceniul trecut a fost optim este in discutie. Cel putin pentru faptul ca a creat vulnerabilitati majore prin dependenta excesiva de banci straine si capital de import. Exista doua maniere de a judeca modelul de crestere.

Unii, desi recunosc probleme in prezent, considera ca modelul a asigurat convergenta substantiala si ca atare a fost de succes. Se noteaza totodata ca el corespunde preceptelor traditionale de manual cu “downhill capital flows” (capital ce vine de unde este relativ abundent); este ce sustine si un studiu recent al Bancii Mondiale, pe care l-am mai evocat (Indermit Gill si Martin Raise, “Restoring the luster of the European economic model”, 2012). Un articol cu aceeasi tema tema , “Poate deveni Romania o natiune bogata?” are Birgit Niessner in ZF in 16 aprilie 2013. Analiza ei este in larga masura in consonanta cu mesajul studiului Bancii Mondiale, care remarca convergenta din ultimul deceniu intre NMSs si tari bogate din UE.

Astfel, pentru Romania venitul mediu/loc a trecut de la 23% la 42% din media UE in deceniul trecut. Cifra a dat inapoit din 2009, dar progresul ia ochiul. Insa una este sa constati o crestere a coeficientului mentionat (calculat la pritatea puterii de cumparare) in perioada respectiva si altceva sa judeci natura modelului de crestere (ca ar fi fost optim). Intrucat, desi importul de capital era nec