Călătorii din capitala Cehiei care se deplasează cu metroul vor avea posibilitatea de a-şi găsi sufletul pereche chiar în timp ce fac naveta, întrucât administratorii metroului din Praga intenţionează să lanseze o linie de trenuri pentru celibatari.
Compania de transport public Ropid din Praga doreşte să ataşeze aceste vagoane speciale la unele sau chiar la toate trenurile sale, pentru persoanele celibatare aflat în căutarea sufletului pereche. Noul serviciu ar putea fi lansat până la sfârşitul acestui an.
Această companie de stat va iniţia un sondaj de opinie în rândul călătorilor pentru a vedea dacă aceştia ar fi interesaţi de noua lor iniţiativă.
Filip Drapal, purtătorul de cuvânt al companiei Ropid, spune că iniţiativa reprezintă doar una dintre activităţile avute în vedere de municipalitate pentru a-i face pe locuitorii din Praga să renunţe la automobilele lor şi să se deplaseze cu mijloacele de transport în comun.
"Vrem să accentuăm ideea că transportul în comun nu este doar un mijloc de deplasare, ci şi un mijloc de transport în care poţi face anumite lucruri pe care nu poţi să le faci în maşina ta", a adăugat el.
Praga, cu o populaţie de 1,2 milioane de locuitori, a atras 5,4 milioane de turişti străini în 2012, graţie arhitecturii sale vechi de câteva secole, străduţelor pavate cu piatră cubică şi numeroaselor terase cu bere ieftină şi bună.
Cele trei linii de metrou ale oraşului acoperă o distanţă de 59 de kilometri şi au transportat 580 milioane de pasageri în 2011.
Călătorii din capitala Cehiei care se deplasează cu metroul vor avea posibilitatea de a-şi găsi sufletul pereche chiar în timp ce fac naveta, întrucât administratorii metroului din Praga intenţionează să lanseze o linie de trenuri pentru celibatari.
Compania de transport public Ropid din Praga doreşte să ataşeze aceste vagoane speciale la unele sau c