Explorarea gazelor de şist ar putea înceta, în Polonia, ţară cu un potenţial uriaş în acest domeniu, după ce mai multe investiţii au eşuat, iar guvernul a transmis semnale că va impune condiţii dure investitorilor străini.
Dintre cele 39 de proiecte de explorare planificate pentru acest an, până în luna mai au fost iniţiate doar două, potrivit datelor Ministerului Mediului din Polonia, citate de Bloomberg şi preluate de Mediafax.
Executivul polon intenţionează să impună companiilor de explorare ca, odată cu trecerea la faza de extracţie, să intre în parteneriate cu o societate de stat. Totodată, guvernul a anunţat că intenţionează să introducă o taxă de 80% pe profiturile generate din gaze de şist. Ambele măsuri au fost anunţate în toamna anului trecut.
În ultimii ani, numeroase companii din SUA şi Canada au prospectat după gaze de şist în Polonia, unde se estimează că există cele mai bogate rezerve din Europa.
Guvernul condus de premierul Donald Tusk a încercat să asigure securitatea energetică a Poloniei din resurse interne, reducând dependenţa de importurile de gaze din Rusia, de la gigantul Gazprom. Proiectele de explorare începute de companii precum Chevron (SUA) sau Nexen (Canada) ar fi generat investiţii estimate la 4,5 miliarde dolari.
Polonia importă aproximativ două treimi din necesarul de gaze naturale de la Gazprom.
Multe companii, printre care şi Chevron, au anunţat că nu vor renunţa la Polonia, aşteptându-se să rămână în această ţară pe termen lung.
Totuşi, rezultatele dezamăgitoare înregistrate de unii investitori mai vechi au determinat trei companii să părăsească piaţa polonă, grupul american Exxon Mobil retrăgându-se, în iunie anul trecut, după rezultatele foarte slabe înregistrate la primele puţuri de explorare săpate în ţară. Talisman a plecat din Polonia invocând o schimbare de strategie.
Pe 7 mai,