Ana Maria Niculescu, purtătorul de cuvânt al AJOFM Gorj şi consilier superior în cadrul unităţii, s-a înscris la concursul pentru postul de director adjunct. Deocamdată, este singurul candidat pe acest post, cel puţin din interiorul instituţiei.
Dacă iniţial a spus că nu ia în clacul o candidatură la concursul pentru postul de director adjunct în cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj, Ana Maria Niculescu a revenit asupra deciziei şi spune că s-a înscris la insistenţele colegilor. Lucrează de mai bine de două decenii în cadrul unităţii, în calitate de consilier superior şi purtător de cuvânt.
Niculescu spune că este pregătită pentru concursul ce urmează „Mi-am depus dosarul, colegii m-au convins. Au zis că e mai bine să candidez eu decât să vină cineva din exterior. Lucrez de peste 20 de ani în instituţie, am emoţii pentru că este multă legislaţie dar sper să fie bine pentru că eu m-am pregătit. Mă bazez şi pe experienţa pe care o am. Am sunat să întreb dacă voi avea contracandidaţi, dar au spus că nu îmi pot oferi aceste informaţii, la celelalte agenţii au cel puţin doi”, declarat Ana Maria Niculescu.
Directorul general al AJOFM Gorj avertizează pe cel care va câştiga concursul că va avea de muncă. Romeo Chiriac spune că adjunctul său va avea mai multe atribuţii. „Indiferent cine va fi, important este să fim o echipă, să colaborăm, pentru că suntem o instituţie foarte grea şi să urmărim rezolvarea problemelor cu care se confruntă oamenii din punct de vedere al pieţii muncii. Suntem foarte puţini, subdimensionaţi din punct de vedere numeric, serviciile pe care le oferim tuturor persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă sunt destul de diverse, ne-am dori fiecare să fim implicaţi pe o anumită activitate. Fiind puţini fiecare funcţionar public trebuie să desfăşoare mai multe servicii în acelaşi timp”, a precizat