Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Călin Nistor, propus în funcţia de procuror şef adjunct al DNA: Vreau limitarea interceptărilor şi înregistrărilor audio-video în dosarele DNA

Publicat in Mediafax, miercuri 22 mai 2013 ·

Călin Nistor, propus pentru funcţia de procuror şef adjunct al DNA, vrea ca interceptările şi înregistrările audio-video în dosare să fie folosite doar dacă faptele vizate nu pot fi probate prin alte mijloace, pentru a evita "intruziunea în viaţa intimă a unei persoane".

Călin Nistor şi-a început cariera de magistrat în 1995, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Drăgăşani, unde a activat până în 1996. Între 1996 şi 2000, Nistor a fost avocat în Baroul Vâlcea, apoi a revenit în magistratură, tot la Parchetul de pe lângă Judecătoria Drăgăşani. În perioada 2003 - 2005, Nistor a fost magistrat la Parchetul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, iar din 2006 până în 2008 la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) - Structura Centrală.

Călin Nistor a ocupat funcţia de procuror şef al DNA Serviciul Teritorial Piteşti între 2008 şi 10 martie 2013. Din 11 martie a fost delegat în funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, iar din 10 mai a fost delegat ca procuror şef adjunct al DNA.

Procurorul Călin Nistor a absolvit în 1993 Facultatea de Agronomie din Craiova, iar doi ani mai târziu şi Facultatea de Drept din cadrul Universităţii din Craiova.

Magistratul a întocmit peste 45 de rechizitorii, prin care au fost trimişi în judecată demnitari, arbitri de fotbal, oameni de afaceri, printre care se numără şi Constantin Nicolescu, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Antonie Solomon, fostul primar al Craiovei, şi omul de afaceri Cornel Penescu. În dosarele pe care procurorul le-a trimis în instanţă nu s-a înregistrat nicio achitare şi nici nu au fost restituite la Parchet.

Călin Nistor îşi prezintă joi proiectul de management pentru funcţia de procuror-şef adjunct al DNA în care a fost propus de ministrul Justiţiei şi va răspunde întrebărilor membrilor Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.

Procurorul Căli

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Colegiul Medicilor a dat în judecată CNAS. Care este motivul

Mediafax acum 34 minute
Colegiul Medicilor din România a anunţat duminică că a depus actele de chemare în judecată a CNAS. Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Colegiului Medicilor, organizaţia cere instanţei să oblige CNAS să furnizeze informaţiile de interes pub

Accident aviatic în Coreea de Sud: Bilanţul morţilor ajunge la 179

Mediafax acum 23 minute
Bilanţul accidentului aviatic produs duminică în Coreea de Sud a ajuns la 179 de morţi. Autorităţile au anunţat mai multe zile de doliu national, scrie Reuters.

O fetiță de 6 ani și-a pierdut viața în urma impactului violent dintre două mașini. Micuța a fost proiectată pe carosabil

Ziare.com acum 2 ore
Duminică dimineața, pe drumul județean DJ 106, între Sibiu și Agnita, în zona localității Daia Nouă, un accident rutier grav a dus la decesul unei fetițe de șase ani. Potrivit Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu, coliziunea s-a produs într

Misiune de salvare în Canalul Mânecii. Zeci de migranţi au fost salvaţi de francezi

Mediafax acum o ora
Zeci de migranţi au fost salvaţi de echipele de intervenţie din Franţa. Este vorba despre migranţi aflaţi într-o barcă în Canalul Mânecii. Cel puţin trei persoane au murit.

Salariile bugetarilor vor fi îngheţate în 2025 / Nu se vor face angajări şi nu se vor majora alocaţiile pentru copii

G4Media acum 2 ore
Salariile de bază ale bugetarilor şi cuantumul sporurilor se vor menţine în anul 2025 la nivelul din noiembrie 2024, la fel ca şi valoarea indemnizaţiei de hrană şi a alocaţiei de stat pentru copii şi nu se vor mai acorda bilete de valoare, cu excep

Cetăţean turc, prins având asupra sa două pistoale letale, cu amortizor. El face parte dintr-o grupare amplă care se ocupă de contrabanda cu arme în România

News.ro acum 2 ore
Un bărbat de 36 de ani, cetăţean turc, a fost arestat preventiv după ce a fost prins în flagrant, pe raza judeţului Ilfov, având asupra sa două pistoale şi două amortizoare de sunet pentru cele două arme. Procurorii DIICOT, care l-au prins pe bărbat

China a dezvăluit cel mai rapid tren de mare viteză din lume, până la acest moment

Wall-Street.ro acum 2 ore
Un prototip al trenului de mare viteză CR450, capabil să ruleze cu o viteză de 400 de kilometri pe oră, a fost dezvăluit la Beijing de operatorul feroviar China State Railway Group (CRRC). În cursul testelor, trenul CR450 a atins o viteză maximă de

Incendiu la o casă din Valchid. Două persoane au fost transportate la spital

Tribuna acum o ora
Pompierii militari sibieni au fost solicitați stingerea unui incendiu în Valchid. Acesta se manifesta la o anexă și la o casă de locuit. Două femei în vârstă de 50 respectiv 29 de ani au suferit atacuri de panică și au fost transportate la spital. „

Știri România Cetățean turc, prins în flagrant delict cu arme letale! A fost arestat preventiv pentru 30 de zile

Ziua Constanta acum 3 ore
La data de 27 decembrie 2024, polițiști din cadrul Direcției Arme, Explozivi si Substanțe Periculoase, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S. T. Ploiești, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat în vârstă de 36 de ani (cetățean turc)

Metoda ilegală prin care trei tineri din Botoșani au obținut câștiguri de peste 30.000 de euro la jocuri de noroc

Adevarul acum 2 ore
Trei tineri au fost reţinuţi pentru infracţiuni informatice. Poliţiştii au stabilit că aceştia au înregistrat câştiguri de peste 30.000 de euro la jocuri de noroc pe numele altor persoane.

Vremea

București
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/3°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-0°/4°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/5°
Timisoara
acum

dum.

-0°/3°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°