Marile democraţii ale planetei sunt în acest moment într-o veritabilǎ ofensivǎ pentru impunerea unor reguli fiscale globale, de naturǎ sǎ limiteze evaziunea şi fraudele fiscale, precum şi multiplicarea paradisurilor fiscale care sufocă economia mondialǎ. Statele Unite au luat mǎsuri în aceastǎ privinţǎ chiar înaintea europenilor.
Ceea ce unii numesc "evaziune fiscalǎ" pentru mii de avocaţi şi experţi financiari înseamnǎ "optimizare fiscalǎ". Cînd unii oameni politici sau jurnalişti sau comentatori avizaţi vorbesc de rolul nefast al "paradisurilor fiscale", patronii, bancherii, investitorii evocǎ existenţa unor "iaduri fiscale". Iar punctul de vedere al unui personaj public precum Gérard Depardieu, mare actor francez care a decis sǎ devinǎ rus, nu este chiar de ignorat. Cînd el spune "am pornit în viaţǎ de la zero, am cîştigat bani numai prin munca mea şi prin talentul meu, iar acum plǎtesc la stat 85 la sutǎ din ce cîştig", indignarea sa poate fi înţeleasǎ. Presa francezǎ evocǎ deseori fiscalitatea din Franţa ca fiind una dintre cele mai ridicate din lume, ca sǎ nu mai spunem cǎ unii oameni care dispun de o avere importantă achitǎ un impozit de sutǎ la sutǎ, ceea ce este pe cît de greu de imaginat, pe atît de greu de explicat.
La capitolul paradoxurilor legate de evaziunea fiscalǎ mai meritǎ sǎ evocǎm însǎ cîteva. Cît timp economia a mers bine, adicǎ pînǎ prin 2007-2008, lupta împotriva paradisurilor fiscale a fost mai mult evocatǎ sau mimatǎ, decît efectiv pusǎ în practicǎ. Adevǎrata mobilizare a început doar cînd guvernele ţǎrilor occidentale, cu Statele Unite în frunte, au descoperit cǎ sunt confruntate cu deficituri enorme. Si atunci şi-au propus sǎ gǎseascǎ noi surse de încasǎri. Pînǎ în urmǎ cu cinci sau şase ani, dupǎ cum scrie cotidianul Le Monde, în materie de tranzacţii financiare democraţiile s-au dovedit mai degrabǎ laxiste, ipocrite
