Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prima şcoală de arte şi meserii din Craiova a împlinit 142 de ani

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 22 mai 2013 ·

Colegiul Tehnic de Arte şi Meserii „Constantin Brâncuşi“ a sărbătorit ieri împlinirea a 142 de ani de existenţă. Printre elevii săi s-a numărat chiar şi sculptorul de la Hobiţa, care a studiat în această unitate în perioada 1894-1898.

Colegiul Tehnic de Arte şi Meserii „Constantin Brâncuşi“ din Craiova şi-a început activitatea în 1871. „Prima promoţie a fost de doar 12 elevi, care au şi construit podul de pontoane de la Dunăre peste care a trecut armata română în timpul Războiului de Independenţă din 1877-1878. Aici au studiat sculptori importanţi pentru arta şi cultura românească. Primul absolvent prestigios este, desigur, Constantin Brâncuşi, dar îi mai putem menţiona şi pe Anghel Chiciu sau George Cireşescu“, a precizat Laurenţiu Puicin, directorul liceului. În prezent, unitatea de învăţământ numără peste 700 de elevi şi nu mai are specializări pentru meserii care să solicite prelucrarea lemnului, ci şcolarizează doar pentru meseriile de tehnician electromecanic, tehnician ecolog şi protecţia calităţii mediului, tehnician hotelier şi tehnician în activităţi de poştă.

Omagiu lui Brâncuşi

Elevii Colegiului Tehnic „Constantin Brâncuşi“ care au aptitudini artistice găsesc sprijin şi îndrumare pentru a-şi şlefui talentul. Unul dintre exemple este Ruben Riza, care a făcut o adevărată pasiune pentru pictură şi sculptură. Pentru ziua liceului a organizat prima expoziţie dedicată lui Brâncuşi. Lucrările au fost expuse în muzeul în care şi sculptorul din localitatea Hobiţa (judeţul Gorj) are câteva lucrări realizate în timpul uceniciei la Craiova. „Este o expoziţie dedicată sculptorului Brâncuşi, care şi-a pus amprenta asupra formării mele. L-am redat aşa cum l-am văzut eu, un om simplu, care a găsit o manieră inedită de a ajunge la Dumnezeu, prin sculpturile sale“, a spus Ruben Riza. Manifestările dedicate împlinirii a 142 de ani de a

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump suspendă ajutorul militar pentru Ucraina. Președintele american așteaptă scuzele lui Volodimir Zelenski, după cearta din Biroul Oval

Ziare.com acum o ora
Statele Unite au decis să suspende ajutorul militar destinat Ucrainei, la doar câteva zile după o discuție tensionată în Biroul Oval între președintele american, Donald Trump, și omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski. Informația a fost confirma

Israelul amenință Hamas: „Porţile iadului se vor deschide”, dacă nu eliberează ostaticii rămaşi în Gaza

Ziare.com acum 42 minute
Israelul a ameninţat luni, 3 martie, cu represalii violente dacă gruparea militantă Hamas nu returnează ultimii ostatici israelieni încă deţinuţi în Gaza, potrivit France24. Ministrul apărării spune că porţile Gaza vor fi încuiate, iar porţile iadul

Donald Trump se adresează marţi Congresului, pentru prima dată în actualul mandat. De ce este important şi despre ce este aşteptat să vorbească

News.ro acum o ora
Preşedintele Donald Trump va rosti marţi seara un discurs în faţa unei sesiuni comune a Congresului, marcând primul său discurs important în faţa legislatorilor de la revenirea la Casa Albă. Discursul, aşteptat la ora locală 21:00 (miercuri, 4:00, o

Traian Băsescu, avertisment sumbru: „Fără sprijinul SUA, Ucraina va capitula. Problema e că urmăm noi”

HotNews acum 6 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat luni seară că, în cazul în care SUA vor opri sprijinul pentru Ucraina, „nu va mai putea fi vorba de un acord de pace, ci de capitularea” Kievului în fața Rusiei. El a atras atenția, însă, că după acest mom

Calendar-ortodox Sărbătoarea religioasă a zilei de marți, 4 martie 2025

Ziua Constanta acum 26 minute
Sfântul Gherasim de la Iordan a trait in secolul al VII-lea. Dupa ce s-a calugarit, s-a retras in pustiul Tebaidei unde a intemeiat un asezamant monahal, prezent si in zilele noastre. Atat de mult s-a impartasit de viata dumnezeiasca, incat si fiare

Trump anunţă că tarifele vamale pentru Canada şi Mexic vor intra în vigoare de marţi. Cum răspund cele două state

Libertatea acum 6 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat luni că nu există nicio şansă ca Mexicul sau Canada să împiedice intrarea în vigoare, marţi, a unor tarife vamale de 25% impuse de SUA, ceea ce a făcut ca pieţele financiare să se clatine în faţa perspec

Felicia Ţilea Moldovan a murit. Fosta vicecampioană mondială la aruncarea suliței avea 57 de ani

HotNews acum 10 ore
Felicia Țilea Moldovan, vicecampioană mondială la aruncarea suliței, a decedat luni la vârsta de 57 de ani, potrivit graiulsălajului.ro și Agerpres. Fosta atletă s-a stins din viață în Spania, acolo unde era stabilită de mai bine de două decenii. Ce

Reuters: Casa Albă are în vedere o posibilă reducere a sancţiunilor împotriva Rusiei. Nu este clar ce ar putea solicita Washingtonul în schimb

News.ro acum 7 ore
Casa Albă a cerut Departamentului de Stat şi Trezoreriei să elaboreze opţiuni pentru relaxarea sancţiunilor împotriva Rusiei pentru ca oficialii americani să le discute cu reprezentanţii ruşi în zilele următoare, însă nu este clar ce ar putea cere î

Donald Trump, noi amenințări la adresa lui Volodimir Zelenski: „Dacă cineva nu vrea un acord, nu va mai fi prin preajmă mult timp”

Libertatea acum 6 ore
Donald Trump și-a continuat luni amenințările mai mult sau mai puțin voalate la adresa președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, pe care îl acuză că respinge eforturile sale de a pune capăt războiului.

Investiție uriașă, de 100 de miliarde de dolari. Cel mai mare producător de cipuri din lume vrea să deschidă 5 noi fabrici în SUA. Trump: „E o chestiune de securitate națională pentru noi”

HotNews acum 8 ore
Directorul executiv al Taiwan Semiconductor Manufacturing Company (TSMC), cel mai mare producător de cipuri din lume, a anunțat, luni, că gigantul din industria tehnologiei va investi 100 de miliarde de dolari în SUA, unde vrea să construiască cinci

Vremea

București
acum

-0°
mar.

-0°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
vin.

8°/17°
Iasi
acum

mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/19°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

mar.

0°/9°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

-6°
mar.

-6°/10°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/12°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°
vin.

7°/17°