Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bâlciul de la Girov se mută pe holurile Prefecturii

Publicat in Ceahlaul, joi 23 mai 2013 ·

Telenovela din Consiliul Local Girov a continuat, ieri, cu un nou episod, derulat inclusiv pe holurile Prefecturii Neamţ. După ce au organizat o şedinţă de consiliu, 7 consilieri locali au luat cu asalt Palatul Administrativ pentru a discuta cu prefectul George Lazăr. Unii dintre ei ar fi vrut să-i ceară socoteală prefectului pentru că le-a impus să revină asupra unei decizii de schimbare a viceprimarului. Prefectul George Lazăr era însă în prezenţa unui ministru, programul fiind stabilit până spre seară, iar consilierii nu au avut sorţi de izbândă. Anterior prezenţei la Prefectură, consilierii locali au fost convocaţi la o şedinţă la care, potrivit declaraţiilor primarului Vasile Olaru, nu s-a întrunit cvorumul legal. ”Au fost prezenţi 7 consilieri locali, atât, iar pentru cvorum trebuia să fie prezenţi minim 8 consilieri. Chiar şi aşa au ţinut şedinţă şi au votat excluderea consilierului Mugurel State, validarea unui alt consilier, dar nu cel care trebuia şi apoi au revenit asupra hotărârii precedente de demitere a viceprimarului Florin Sarion. Acum, eu ce să spun. Nu am stat la toată şedinţă pentru că am fost la o altă şedinţă la Consiliu Judeţean. Aştept să văd ce va spune Prefectura cu privire la această şedinţă”, a declarat primarul Vasile Olaru. Întrebat de la ce partide sunt cei 7 magnifici consilieri, primarul a răspuns sec: ”de la toate, acum fiecare e cu fiecare, nu-i mai ştii”. Ultima hotărâre, la care face referire primarul de Girov, vine ca urmare a hotărârii luate de prefect cu privire la demiterea viceprimarului Florin Sarion. În urma verificării legalităţii şedinţei în care a fost schimbat viceprimarul Sarion, şi ales un alt viceprimar, prefectul George Lazăr a constatat că a fost încălcată legea şi a solicitat anularea hotărârilor luate. Ieri, consilierii s-au grăbit să respecte solicitarea doar că au încălcat din nou legea, luând decizii fără a ave

Articolul in Ceahlaul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Camera de Comerț îi invită pe Nicușor Dan și George Simion la o dezbatere economică

HotNews acum 51 minute
Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) anunță că a adresat o invitație oficială candidaților la Președinția României, Nicușor Dan și George Simion, pentru a participa la o dezbatere publică pe teme economice, în fața reprezentanților Camere

Planul Roșu de Intervenție activat în județul Tulcea! Un autocar implicat în accident în apropiere de Niculițel

Ziua Constanta acum o ora
Un grav accident rutier a avut loc astăzi, 7 mai 2025 în județul Tulcea. Potrivit IGSU, în accident au fost implicate un autocar și un autotren. În autocar se aflau aproximativ 20 de persoane. Din primele informații autocarul a fost acroșat de semir

Macron şi Merz au convenit să înfiinţeze un „consiliu franco-german de apărare şi securitate”

G4Media acum 31 minute
După patru ani adesea complicaţi cu social-democratul Olaf Scholz, preşedintele francez Emmanuel Macron l-a primit miercuri, la Paris, pe noul cancelar german Friedrich Merz, cu scopul de a trimite un „semnal foarte puternic şi imediat de reînnoire

Mai multe persoane rănite la Tokyo, într-un atac cu cuţitul la metrou. Un bărbat arestat

News.ro acum 54 minute
Mai multe persoane au fost rănite miercuri la Tokyo într-un atac cu cuţitul, iar presa locală scrie că poliţia a arestat un bărbat, relatează AFP. Circulaţia pe o linie de metrou din capitala japoneză a fost suspendată după atac, potrivit postului N

Influencerul Makaveli anunță că va candida la Primăria Capitalei dacă Nicușor Dan ajunge președinte: „Nu e un pamflet”

HotNews acum 3 ore
Alexandru Zidaru (Makaveli), influencerul care i-a făcut în 2024 campanie lui Călin Georgescu pe TikTok, a anunțat, miercuri, pe TikTook, că va candida la Primăria Capitalei dacă Nicușor Dan pleacă de funcție. „Am discutat cu Ninel Peia și mă susțin

Ce spun Nicușor Dan și George Simion despre creșterea euro. „Au fost anumite companii care au pariat împotriva leului”/ „Nu orice e rezultatul unei conspirații”

Adevarul acum 25 minute
Prezenți la Congresul Blocului Național Sindical (BNS), George Simion și Nicușor Dan au fost întrebați pe cine consideră responsabil pentru lovitura de curs euro-leu înregistrată ieri, când un euro a depășit pragul de 5 lei.

Camera de Comerţ şi Industrie a României vrea să organizeze o dezbatere economică cu cei doi candidaţi la preşedinţia României pe 13 mai, de la ora 12.00

G4Media acum 2 ore
Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) anunţă, printr-un comunicat, că a adresat o invitaţie oficială celor doi candidaţi la preşedinţia Românei, Nicuşor Dan şi George Simion, la o dezbatere publică pe teme economice cu Camerele de Comerţ ş

Reprezentant BNR, despre presiunea pe cursul valutar. „Vom încerca să nu avem creșteri mari în ce înseamnă dobânzile”

Adevarul acum o ora
Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al Băncii Naționale a României (BNR), avertizează asupra riscurilor economice din țara noastră în contextul instabilității politice, care s-au suprapus peste probleme precum deficitul bugetar mare.

Ilie Bolojan îndeamnă la un vot „istoric”: „Votați așa cum vă dictează conștiința, dar gândiți-vă la normalitate, România europeană”

Libertatea acum 6 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a făcut un apel important către cetăţeni în cadrul Romanian Business Leaders Summit. Potrivit News.ro, Bolojan a îndemnat românii să participe la vot şi să-şi exercite dreptul democratic conform prop

INHGA Cod galben de inundații pe râuri din opt județe. Printre ele se află și județul Tulcea

Ziua Constanta acum 5 ore
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, miercuri, o atenționare Cod galben de inundații, valabilă până joi dimineața pe râuri din opt județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis,

Vremea

București
acum

21°
mie.

12°/25°
joi

10°/20°
vin.

12°/20°
sâm.

9°/12°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/14°
joi

10°/11°
vin.

6°/10°
sâm.

5°/16°
Constanta
acum

23°
mie.

14°/23°
joi

12°/15°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/11°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

10°/15°
joi

9°/15°
vin.

7°/12°
sâm.

5°/14°
Timisoara
acum

15°
mie.

11°/15°
joi

8°/17°
vin.

8°/17°
sâm.

9°/17°