Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Angajaţii Casei Poporului sar la gâtul aleşilor care vor să-i ardă la bani

Publicat in Libertatea, miercuri 22 mai 2013 ·

Vin vremuri destul de grele pentru angajaţii Palatului Parlamentului, cărora cei doi preşedinţi Crin Antonescu, la Senat, şi Valeriu Zgonea, la Camera Deputaţilor, le pregătesc surprize total neplăcute. Vin vremuri destul de grele pentru angajaţii Palatului Parlamentului, cărora cei doi preşedinţi Crin Antonescu, la Senat, şi Valeriu Zgonea, la Camera Deputaţilor, le pregătesc surprize total neplăcute.

Conform unor surse din rândul salariaţilor, conducerea Camerei Deputaţilor are de gând să-i trimită, pe rând, după 1 iulie, pe toţi angajaţii instituţiei câte o săptămână în concediu fără plată şi apoi alte două săptămâni, în luna august, în şomaj tehnic. Acelaşi lucru li vor păţi şi angajaţii Senatului, care nu vor scăpa de măsurile de austeritate impuse de conducerea Parlamentului. După ce au aflat ce li se pregăteşte, oamenii sunt revoltaţi, dar se tem să vorbească, pentru a nu-şi pierde locurile de muncă. Ei sunt supăraţi pe preşedinţii Crin Antonescu şi Valeriu Zgonea, dar şi pe alţi politicieni care au afirmat public că salariaţii au lefuri de 10.000 de lei lunar.

“Avem lefuri «nesimţit» de mici, noi cei care lucrăm pentru ca ei să aibă toate în ordine. E ruşinos”, spun salariaţii din Parlament.

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alertă în județul Tulcea pe fondul războiului din Ucraina

HotNews acum 58 minute
Autorităţile au emis, în noaptea de joi spre vineri, un mesaj RO-Alert pentru zona de nord a judeţului Tulcea, prin care populaţia a fost informată despre posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian şi măsuri de protecţie pe care trebuie s

Nicușor Dan a dat asigurări că își va publica declarația de avere

HotNews acum 35 minute
Președintele Nicușor Dan a declarat vineri dimineață că își va face publică declarația de avere în ciuda deciziei CCR. „Desigur că fac declarația de avere. Decizia CCR se referă la accesul publicului la declarația de avere. M-a surprins. Probabil că

Ucraina pune condiții înainte de noi negocieri cu Rusia

HotNews acum o ora
Ucraina s-a declarat joi „pregătită” să participe la noile discuții propuse de Rusia la Istanbul, luni, dar a cerut Moscovei să îi transmită un document care să detalieze condițiile sale pentru o pace durabilă, notează AFP. Sub presiunea americană,

Un spital și mai multe locuințe, avariate de drone ucrainene în regiunea Kursk din Rusia

Mediafax acum 50 minute
În regiunea Sumy din Ucraina, guvernatorul a raportat noi lupte în satele din apropierea frontierei, unde Rusia a preluat teritorii. Acesta a declarat că diferite zone din regiune își schimbă constant stăpânirea. Președintele rus Vladimir Putin a de

Raportul administraţiei Trump despre sănătatea tinerilor americani se bazează pe surse inexistente

News.ro acum 6 ore
Cel puţin patru studii menţionate în raportul despre bolile cronice care afectează tinerii americani - publicat săptămâna trecută de Departamentul Sănătăţii condus de Robert Kennedy Jr, un sceptic în privinţa vaccinurilor - nu există, au declarat jo

Franța interzice fumatul pe plaje, în parcuri și în apropierea școlilor

HotNews acum 10 ore
Guvernul francez a anunțat joi că interzice începând de la 1 iulie fumatul în locurile publice în aer liber unde pot fi prezenți copii, cum ar fi plajele, parcurile, zonele din jurul școlilor, adăposturile stațiilor de autobuz și instalațiile sporti

UPDATE - O curte de apel restabileşte temporar tarifele lui Trump, după ce acestea fuseseră declarate neconstituţionale cu o zi înainte

News.ro acum 9 ore
O curte federală de apel a restabilit joi temporar cele mai drastice tarife impuse de Donald Trump, la o zi după ce un tribunal comercial a decis că preşedintele şi-a depăşit autoritatea atunci când a impus taxele vamale şi a ordonat blocarea imedia

Hamas respinge propunerea americană de încetare a focului în Gaza, aprobată de Israel. „Nu răspunde niciunei cereri a palestinienilor”

HotNews acum 9 ore
Propunerea americană de încetare a focului în Fâşia Gaza, aprobată de Israel, „nu răspunde niciunei cereri a poporului nostru”, a declarat joi Bassem Naim, unul dintre liderii Hamas aflaţi în exil, relatează News.ro citând France Info. „Răspunsul oc

Israelul a acceptat noua propunere de armistițiu în Gaza. Reacția Hamas

Libertatea acum 10 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a spus familiilor ostaticilor aflați în mâinile mișcării islamiste palestiniene Hamas că Guvernul său a acceptat o nouă propunere de încetare a focului prezentată de emisarul special al preşedintelui america

Liber la ascuns bani? CCR: Declaraţiile de avere nu trebuie să includă veniturile şi bunurile soţilor şi copiilor. Decizia a iscat deja controverse

Buna ziua Brasov acum 5 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a stabilit că declaraţiile de avere ale demnitarilor şi funcţionarilor publici nu trebuie să includă veniturile şi bunurile soţilor şi copiilor, anunţă Agerpres. Concret, a fost declarat neconstituţional art.3

Vremea

București
acum

14°
vin.

14°/18°
sâm.

13°/23°
dum.

15°/26°
lun.

18°/27°
Iasi
acum

15°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/22°
dum.

13°/25°
lun.

16°/25°
Constanta
acum

17°
vin.

15°/22°
sâm.

13°/20°
dum.

15°/20°
lun.

16°/22°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

11°/22°
sâm.

9°/20°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°
Timisoara
acum

14°
vin.

13°/25°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/27°
lun.

16°/28°