Ultimii ocupanţi ai taberelor de romi instalate pe malul stâng al râului Var, la vest de Nisa, au plecat marţi dimineaţă în calm, iar demolarea taberelor lor a început imediat după aceea.
În jur de cincisprezece persoane, inclusiv copii, au părăsit două tabere improvizate pe malul râului, după ce au primit vizita unui executor judecătoresc însoţit de reprezentanţi ai prefecturii şi consiliului general, informează codidianul Le Parisien în ediţia online.
Ocupanţi plecaţi marţi nu au putut fi mutaţi în altă parte de serviciile publice, care „nu mai au alt loc“ de propus, a declarat subprefectul Jean-Daniel Montet-Jourdran. Majoritatea era „eligibilă unui ajutor de întoarcere“ în ţara de origine, România, „dar au plecat chiar înainte de a putea să îl oferim“, a precizat el.
Tribunalul administrativ din Nisa a ordonat desfiinţarea acestor tabere insalubre înainte de 16 mai la miezul nopţii.
În jur de o sută de persoane trăiau acolo, unele de mai multe luni, în colibe construite din resturi în imediata apropiere a râului, pe un perimetru administrat de consiliul general şi clasat Natura 2000.
Săptămâna trecută, preşedintele consiliului general Eric Ciotti a denunţat o situaţie „intolerabilă atât din motive de siguranţă, cât şi din principiu“.
„Totul trebuie făcut pentru a evita în viitor ca o astfel de situaţie să se mai întâmple“, a declarat deputatul UMP, primul partid de opoziţie.
„Acest lucru presupune, pe de o parte, abrogarea circularei interministeriale ce încurajează şi facilitează sosirea şi instalarea de cetăţeni români şi bulgari în Franţa“, consideră el.
„Pe de altă parte, adaugă el, guvernul ar trebui să iniţieze imediat discuţii cu România şi Bulgaria pentru ca aceste ţări să-şi integreze propriii cetăţeni şi să respecte în cele din urmă angajamentele europene“.